25 Iunie 2021

Claudiu Năsui anunță data pentru lansarea schemei de ajutor pentru sectorul HoReCa



Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunțat pe pagina sa de Facebook că marți, 29 iunie, va fi disponibilă schema de ajutor pentru sectorul HoReCa, afectat puternic de restricțiile impuse de-a lungul timpului de pandemia de COVID-19.

"Marţi, 29 iunie, lansăm schema de despăgubire pentru industria HoReCa. S-a discutat mult despre această măsură. Am avut foarte multe întâlniri cu mediul de afaceri şi cu specialişti pentru a pune la punct această schemă. Statul român a închis firme în perioada pandemiei. Nu mai intrăm în amănunte. E bine că ne revenim la normal cât mai repede. Dar totuşi, statul a fost mereu acolo pentru a-şi lua partea prin multe taxe şi impozite când acestor firme le-a mers bine. Acum trebuie să fie acolo şi la greu, mai ales atunci când acel greu este impus de stat.

Firmele vor primi despăgubire 20% din diferenţa între cifra de afaceri din 2020 şi cea din 2019. Procedura de aplicare este simplă şi 100% online", a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.

Acesta spune că birocrația trebuie redusă la maxim și că e nevoie de un raport realizat de un expert contabil care să certifice cifra de afaceri aferentă codului CAEN, şi autorizaţia de funcţionare pentru 2019 şi 2020, dacă acestea nu sunt emise de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

"Pentru prima dată în istoria României, programul este făcut în aşa fel încât să fie imposibil de manipulat de către politicieni sau funcţionari. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care unii sunt supăraţi. Erau obişnuiţi să poată alege ei cine primeşte şi cine nu primeşte bani publici. Nu de alta, dar niciodată nu e buget suficient pentru toţi. Şi atunci intervin "criteriile de selecţie".

Câteodată a fost "primul venit, primul servit", alteori a fost un criteriu arbitrar. Stop. De data aceasta nu vom mai face aşa. Toţi cei care aplică şi sunt eligibili vor primi bani", a subliniat ministrul.

"Nu mai contează când aplică o firmă. Nu mai apare cine-ştie-ce criteriu dubios de selecţie. Nu mai este nevoie să se înghesuie nimeni în primele ore ale perioadei de înscriere. Şi nu mai trebuie nici să aştepte până în ultimul moment să afle o informaţie din sistem. Totul este deschis şi transparent, aşa cum este normal să fie", a mai precizat Claudiu Năsui.



Citeste si