12 Iulie 2021

Românii și-au schimbat obiceiurile de vacanță în urma pandemiei



Pandemia a schimbat obiceiurile de vacanţă ale românilor din mediul urban, 2020 fiind anul vacanţelor mai rare, petrecute alături de familie şi prieteni în locuri izolate din ţară, conform unui nou studiu realizat de o agenţie de media.

Dacă anul trecut 6 din 10 utilizatori de internet din mediul urban nu au renunţat la vacanţe, în acest an 95% dintre ei intenţionează să meargă în vacanţă, potrivit Agerpres.

Studiul Starcom România "Impactul COVID-19 asupra obiceiurilor de vacanţă" face parte din HumanGraphExperience, o serie de infografice lunare realizate de Starcom România, bazate pe studii cantitative.

"Anul 2020 nu a fost lipsit de vacanţe, însă românii din mediul urban au încercat să fie mai precauţi, să călătorească în grupuri mai mici, cu persoane apropiate, cei mai mulţi cu maşina personală, în locaţii în care s-au simţit în siguranţă. Deşi anul 2021 se anunţă unul plin de vacanţe odată cu relaxarea restricţiilor, comportamentul preventiv se menţine, astfel că persoanele din mediul urban iau în calcul posibile evenimente şi îşi aleg cu atenţie destinaţiile. 2020 a reprezentat şi un prilej de a descoperi locuri frumoase pe teritoriul ţării şi a deschis un apetit pentru vacanţele petrecute în România", a explicat Andreea Zanfir, Consumer Insights & Research Coordinator, Starcom România.

Potrivit documentului citat, principalele motive pentru care românii au renunţat la vacanţa din 2020 au fost restricţiile impuse de autorităţi (52%), protejarea sănătăţii proprii şi a celor dragi (36%), dar şi motive de ordin financiar - lipsa resurselor (31%), instabilitatea financiară (22%) sau dorinţa de a economisi (11%).

Dintre românii care au fost în vacanţă anul trecut, jumătate au declarat că au organizat mai puţine plecări faţă de anii dinainte de pandemie.

"2020 a fost anul vacanţelor în familie: 8 din 10 românii din mediul urban au preferat să călătorească cu familia sau cei apropiaţi pentru a se simţi în siguranţă. Printre comportamentele observate, se numără faptul că majoritatea au renunţat la destinaţiile dorite din cauza restricţiilor de circulaţie (74%), au călătorit cu propria maşină din motive de siguranţă (76%), au evitat în mod intenţionat anumite ţări cu risc ridicat (70%), au organizat şederi mai scurte (55%) şi au preferat camping-ul şi spaţiile deschise (52%). Comparativ cu perioada pre-pandemică, în 2020, românii din mediul urban şi-au petrecut vacanţele în locaţii mai puţin accesibile, atât din punct de vedere geografic, cât şi financiar (locaţii de lux, staţiuni, locuri exotice, locaţii care nu sunt expuse riscului). Întrucât au călătorit mai puţin decât în alţi ani, şi-au permis să se bucure de o experienţă mai scumpă", arată autorii studiului.



Citeste si