25 Iulie 2021

Influența unui turist nemulțumit: un lac natural, cotat cu două stele pentru că nu era McDonald`s în zonă



Un turist nemulțumit a lăsat un feedback pe TripAdvisor prin care s-a plâns de inexistența unui McDonald`s într-o destinație izolată. Nemulțumirea acestuia a atras o scădere serioasă a cotei destinației în aplicația de călătorii și recenzii.

Feedbcak-ul a făcut înconjurul lumii pe rețelele sociale, turistul acordând doar două stele Parcului Național Snowdonia, implicit lacului Llyn Tegid din Gwynedd, pentru că nu a reușit să găsească un McDonald`s în apropiere, scrie WalesOnline.com.

Turistul, care a vizitat lacul pe 13 iunie, s-a arătat dezamăgit de faptul că cel mai apropiat fast-food era la 23 de mile distanță.

Mesajul turistului a fost următorul:

Duminică am făcut o vizită la lacul Bala, iar când am ajuns, soarele strălucea puternic și mi s-a părut minunat. Dar pe măsură ce ziua trecea, am observat ceva care m-a îngrijorat. Am urmărit indicațiile către cel mai apropiat McDonald's și, spre surprinderea mea, cel mai apropiat se afla la 23 de mile distanță. Mi se pare mie sau e foarte îngrijorător că un fel de mafie alimentară din Bala împiedică deschiderea mâncărurilor decente? Oamenii trebuie să-și amintească că McDonald's este un restaurant universal și că există ceva pentru toată lumea acolo, așa că sunt foarte dezamăgit că mafia alimentară a împiedicat deschiderea McDonald's” în zonă.

În plus, acesta a reclamat și faptul că o înghețată a costat 5 euro.

Llyn Tegid este cel mai mare lac natural din Wales. Este cunoscut și pentru că este casa rarei specii de pești „gwyniad” care au fost acolo de la ultima eră glaciară acum aproximativ 10.000 de ani.

Sursa Foto: WalesOnline.com



Citeste si