18 August 2022

Oficial! Bucureştiul are o Asociaţie pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului funcţională



Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat că Bucureştiul are o Asociaţie pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului funcţională. ”Această organizație, deşi înfiinţată în anul 2014, nu a avut până acum niciun fel de activitate şi nici buget dedicat”, a scris edilul, pe pagina sa de Facebook.

Nicușor Dan precizează că a alocat în acest an fondurile necesare pentru ca asociaţia să poată funcţiona.

De asemenea, a început și realizarea unei strategii de turism care să pună în valoare Bucureştiul, pentru care instituția va solicita consultanţă de la operatori economici cu experienţă.

”Doar printr-o planificare strategică putem atrage turiştii să viziteze Capitala şi putem implementa proiecte cu impact în acest domeniu”, mai notează edilul.

Din asociaţie fac parte, alături de Municipiul Bucureşti, instituţii, organizaţii şi federaţii reprezentative.

”În plus, tot pentru dezvoltarea turismului, am lansat în dezbatere publică şi vom supune votului consilierilor generali un proiect de hotărâre prin care taxa specială pentru promovare turistică aplicată serviciilor de cazare va fi de 2% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur, iar sumele colectate vor ajunge în bugetul Municipiului Bucureşti”, a conchis Nicușor Dan.



Citeste si