9 Ianuarie 2009

Radisson SAS Bucuresti isi schimba directorul general



Ali Yilmaz Yildirimlar este noul director general al hotelului de 5 stele Radisson SAS din Bucuresti, acesta inlocuindu-l pe suedezul Torbjörn Bodin care a condus hotelul timp de 2 ani.

“Mandatul domnului Bodin expirase si de aceea acesta a plecat spre o alta destinatie. Principala sarcina a acestuia a fost deschiderea hotelului Radisson SAS din Bucuresti”, a declarat pentru Wall-Street Ramona Gaman, PR coordinator al Radisson SAS Bucuresti.

Torbjörn Bodin se va ocupa, ca si pana in prezent, de deschiderea altui hotel Radisson SAS, a carui locatie nu a fost inca comunicata. Suedezul a venit la conducerea hotelului bucurestean in noiembrie 2006 si a ocupat functia de director general al hotelului Radisson SAS din Bucuresti pana in decembrie 2008.

Noul director general al hotelului de 5 stele din centrul Capitelei, Ali Yilmaz Yildirimlar (foto), este de nationalitate austriaca si a fost timp de 2 ani general manager al hotelului Radisson SAS Manchester Airport. Austriacul in varsta de 41 de ani activeaza in cadrul lantului hotelier Radisson din anul 1995.

Deschis in urma unei investitii de 70 mil. euro, Radisson SAS Bucuresti este cel mai mare hotel de cinci stele din Romania, cu 424 de camere, din care 301 standard, 74 executive, 10 camere pentru persoane cu dizabilitati si 39 de apartamente cu facilitati moderne.

Hotelul mai dispune de 4 restaurante, 3 baruri, un centru de conferinte de 1.500 de metri patrati, incluzand o sala pentru maxim 500 de persoane si alte 11 mai mici, un Bali Spa, un centru de sanatate operat de World Class Health Academy, piscina exterioara incalzita, jacuzzi exterior, pista pentru jogging, casino si magazine de lux.

Hotelul are aproximativ 400 de angajati, majoritatea romani si 8 expati.

Radisson SAS Hotels&Resorts reprezinta marca premium a grupului hotelier Rezidor, unul din primele 5 grupuri la nivel mondial in domeniul hotelier. Din grup mai fac parte lanturile hoteliere Park Inn, Country Inn, Regent si Missoni.

Radisson SAS opera, la sfarsitul anului 2007, 155 de hoteluri in Europa, Orientul Mijlociu si Africa si avea in desfasurare inca 47 de proiecte. Grupul a primit cel mai bun loc in topul hotelurilor privind gradul de satisfactie a clientilor, conform raportului European Guest Satisfaction Index.



Citeste si