2 / 4

Franta: noua veriga slaba a Europei

Perspectiva taierii ratingului AAA al Frantei si ultimele zvonuri despre fragilitatea bilanturilor unor banci franceze au determinat vanzari in panica pentru actiunile acestor banci. Astfel, BNP Baribas ar putea marca o noua pierdere, de 713 milioane dolari, din cauza expunerii pe Grecia, scrie Business Insider.

Actiunile BNP pierdeau la pranz 2,5%, iar cele ale Societe Generale 1,6%, dupa ce zvonurile au pus la indoiala si stabilitatea financiara a bancii mama a BRD, care a pierdut miercuri 15%. Totusi, oficialii Societe Generale au respins vehement zvonurile.

“Cat timp datoriile statelor UE raman in centrul atentiei, in ciuda eforturilor Bancii Central Europene (BCE), bancile vor ramane punctul de focalizare pentru apetitul negativ fata de risc al investitorilor si credem ca asta va cantari mai mult in comparatie cu valoarea fundamentala atractiva”, potrivit unui raport al Merrill Lynch, citat de Reuters.

Insa, intrebarea care persista in randul investitorilor este legata de ratingul AAA al Frantei si daca mai poate fi considerat sigur, in conditiile in care datoria Frantei a crescut la 82% din PIB anul trecut, de la 64% in 2007.

Riscul unui downgrade l-a fortat pe Nicolas Sarkozy sa se intoarca mai repede din concediu si sa convoace membrii cabinetului pentru a lua noi masuri de austeritate.

Cu toate ca toti mai multi economisti se intreaba daca a doua economie din zona euro, dupa cea a Germaniei, poate sa isi mentina ratingul AAA, cele trei mari agentii de evaluare financiara au anuntat miercuri ca ratingul de credit al Frantei nu va fi supus revizuirii.

Pe de alta parte, noile masuri de austeritate ii preocupa pe economisti, care sustin ca guvernul francez este prea optimist cand estimeaza o crestere economica de 2% in acest an. O performanta mai slaba va conduce in mod sigur la o diminuare a veniturilor din taxe, ceea ce va face dificila atingerea tintei de deficit de 5,7% din PIB pentru 2011 si reducerea deficitului la sub 3% pana in 2013, scrie Wall Street Journal.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri