2 / 10

Valentin Radu, Marketizator: Avem 4 ani sa resoftam mentalitatea romanilor

Antreprenorul in serie Valentin Radu, de la Marketizator, se declara dezmagit de alegeri.

"Am oftat si eu, ca majoritatea celor din bula mea de cunostinte, in care credeam ca totul va fi, in sfarsit, schimbat, usor-usor. Insa, la aceasta tura, nu am mai simtit acea frustrare surda, nu m-am mai amuzat cand am vazut ca 42% dintre romani sunt <<analfabeti functional>>, nu am mai aruncat otrava in jurul meu. Si nu am mai facut asta, pentru ca m-am calit. Cam asa este si in forecastul de business. Speri la cea mai buna varianta, dar stii ca nu poti face crestere de 500% decat daca se intampla ceva fabulos sau esti in anul 2 de business. La tura asta, am sperat cu prudenta", spune el.

Eu aleg sa sper in continuare si sa nu ma las deloc afectat de asta, desi voi fi, negresit. Sunt chiar oarecum bucuros ca s-a intamplat asa.

"Pentru ca aceste alegeri sunt cu adevarat lamuritoare pentru patura de oameni destepti, activi, care au ales sa ramana in tara: vor intelege si mai clar ca e in mainile noastre povestea acestei tari. Ca noi o scriem si ca e de dorit sa trezim pe cat posibil toti oamenii din jurul nostru. Pe cel care ne spala masina si asteapta spaga de minim 10 lei. Pe cel care ne cere la negru 5 lei ca sa ne parcheze in Centrul Vechi. Pe colega de la depozit. Pe parintii nostri, care se lasa convertiti de media asta pacatoasa. Pe vecini, prieteni, unchi, matusi. Avem 4 ani sa resoftam mentalitatea romanilor. Da, nu am reusit in 26 de ani. Dar este mult mai bine decat era atunci. Si sa nu omitem faptul ca, la locale, diaspora nu a putut vota. Pe agenda noastra avem 2 target-uri:

  1. Sa educam pe toti cei care au ramas
  2. Sa ii atragem inapoi pe cei smart care au plecat, care sa faca acelasi lucru.

Tara asta poate ajunge la nivelul la care stim ca merita doar daca ne dezmeticim noi, cei care alegem sa traim insular, in oaza de confort pe care ne-am produs-o si daca intelegem ca nu conteaza cat de inalte ne sunt zidurile. Daca alegem sa ne pese si sa fim activi zilnic catre copiii pacaliti de bomboanele ce ne produc tuturor aceste carii. Daca alegem sa fim vii, luptatori si de neclintit in hotararea de a transforma tara asta.

Daca diamantele se slefuiesc cu pietre dure, inseamna ca tara asta va fi candva cu adevarat magnifica", a incheiat el.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri