4 / 6

Actiunile Bank of America Corp au o volatilitate mare

Titlul Bank of America Corp (BAC) are o volatilitate mare a pretului, reflectata si de valoarea ridicata a coeficientului beta (2.03), ceea ce poate starni interesul celor cu apetit de risc foarte ridicat. Rezultatul net de 84 mil. USD s-a realizat pe fondul vanzarii de active in T4 2011, inclusiv participatia detinuta la China Construction Bank Corp, cu pretul alunecarii pe locul secund in topul bancilor americane dupa active.

„Lupta cu rezultatele negative care au marcat anii 2009, 2010 si primele 9 luni din 2011 pare sa se fi incheiat, lucru reflectat si de rezultatul net pe actiune de 0.70 USD estimat de analistii Reuters pentru 2012 (0.12 USD in T1 2012)”, considera Magda Sirghe, analist Tradeville.

Pentru a calcula marja neta de profit in sectorul bancar, cel mai adesea se utilizeaza venitul net bancar. In urma calculelor, pentru Bank of America a rezultat un venit net bancar in 2011 de 66.236 mld. USD si o marja neta este 0.13%, explica analistul Tradeville.

In ceea ce priveste dividendele acordate actionarilor, estimarile Reuters releva mentinerea acestora la 0.04 USD pe actiune in 2012 si cresterea la 0.15 USD in 2013. Pentru T1 2012 Consiliul de Administratie a stabilit un dividend de 0.01 USD pentru o actiune ordinara, care se va plati pe 22 iunie pentru actionarii inregistrati pe 1 iunie. Compania va publica rezultatele financiare pentru T1 2012 pe 19 aprilie.

Bank of America Corp (BAC) este una dintre cele mai mari institutii financiare din lume, oferind servicii pentru persoane fizice, intreprinderi mici si mijlocii, dar si mari corporatii si guverne, in domeniul bancar, al investitiilor, al administrarii activelor si al managementului riscului.

Este lider pe piata americana dupa criteriul retelei teritoriale cu circa 5,700 de sucursale si 17,750 ATM-uri, care deservesc 57 mil de clienti, din care 30 mil activi pe segmentul serviciilor bancare online. Institutia opereaza si in afara granitelor SUA, in peste 40 de tari, iar actiunile sale intra in componenta Dow Jones Industrial Average.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri