4 / 11

AIG Life

AIG Life a lansat ExtraMed, o asigurare voluntara de sanatate. Asiguratorul ofera un pachet de beneficii de spitalizare, chirurgicale si extra-chirurgicale.

Apoi, clientii au posibilitatea de a obtine o a doua opinie medicala specializata in ceea ce priveste un diagnostic referitor la o situatie medicala critica. Solicitarea clientului este transmisa unei retele de clinici medicale de renume din Statele Unite ale Americii, care au capacitatea de a prezenta un diagnostic medical multidisciplinar, realizat de specialisti.

Anul acesta asiguratorul a mai lansat UltraMed, program de asigurare de sanatate in scopul oferirii sprijinului financiar necesar in cazul diagnosticarii cu un numar mare de afectiuni. Printre cele 32 de afectiuni acoperite se numara cele grave, cum ar fi cancerul sau infarctul, dar si afectiuni coronariene, pierderea vederii, accident vascular, necesitatea unui transplant, precum si alte afectiuni ce pun in pericol viata. Un astfel de serviciu are o importanta deosebita, in unele cazuri fiind singurul factor care poate asigura supravietuirea.

„Este un produs valoros in contextul in care, statistic, creste in fiecare an incidenta acestor afectiuni, iar pe masura ce progresele inregistrate in medicina sunt accelerate, oamenii au nevoie de resursele financiare necesare pentru a urma tratamentul optim in fiecare caz. Noi oferim din timp solutia pentru a diminua impactul produs de un eveniment neplacut, astfel preluand riscul la care era expus clientul”, precizeaza Theodor Alexandrescu, directorul general al AIG Life.

Oferta AIG Life deja includea un produs similar, insa noua asigurare de sanatate acopera o serie mult mai extinsa de afectiuni. De asemenea, de cateva luni AIG a initiat o campanie prin care ofera gratuit clientilor o asigurare medicala - Telediagnostic. In cazul diagnosticarii cu o afectiune grava, asiguratorul ofera acces in timp record la specialisti din SUA in toate disciplinele medicinei.

Astfel, clientul poate obtine a doua opinie medicala constand intr-o confirmare sau infirmare a diagnosticului stabilit anterior de medicul personal. In plus, este inclus un consult medical la distanta la clinici din afara tarii si prescrierea tratamentului optim de catre un consortiu recunoscut de medici. Obtinerea acestor beneficii este intermediata de AIG Life, acest serviciu neimplicand niciun cost suplimentar pentru clientii companiei.

AIG a mai lansat si produse de asigurare de sanatate, protectie si economisire – personalizate pentru partenerii sai, brokeri de asigurari, potrivit informatiilor companiei.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri