2 / 5

Capitala, uitata de investitori in 2009

Tot in afara Capitalei a fost finalizata o alta tranzactie, a doua ca marime din 2009, respectiv preluarea centrului comercial Modul Shopping Center din Targoviste, cu o suprafata inchiriabila de peste 6.500 mp si avand chiriasi retailerii Praktiker si Technomarket.

Compania Anakes Investment Limited, inregistrata in Cipru, a platit 4,3 milioane de euro fondului de investitii Equest Balkan Properties (EBP), cunoscut pe piata locala pentru dezvoltarea parcului comercial Vitantis Shopping Center, din cartierul Berceni.

Tranzactia, intermediata de compania de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle, a fost incheiata la un yield de 11%, dupa negocieri care au durat patru saptamani.

„Ceea ce a fost incurajator la aceasta tranzactie a fost gama de oferte competitive. In ultimele 18 luni, a fost foarte dificil sa convingem investitorii sa vina cu oferte competitive pentru orice tranzactie. In cazul proiectului din Targoviste, am avut 5 ofertanti si asta este un semnal pozitiv pentru piata de investitii imobiliare”, ne-a explicat Troy Javaher (foto), Head of Capital Markets in cadrul companiei Jones Lang LaSalle.

Desi ambele tranzactii au fost in orasele din tara si nu in Capitala, asa cum se obisnuia in 2007-2008, specialistul Jones Lang LaSalle nu crede ca investitorii au evitat in mod intentionat Bucurestiul in ultimul an. Javaher subliniaza insa ca numarul proprietatilor scoase la vanzare in Capitala a fost prea mic, cel putin in cazul proprietatilor cu preturi apropiate de asteptarile investitorilor.

In ceea ce priveste centrul comercial din Targoviste, chiar daca zvonurile din piata au clasat tranzactia ca pe o vanzare in pierdere (distressed asset), Troy Javaher spune ca este vorba mai mult de un „vanzator motivat”, avantajul acestuia fiind dobandirea unui capital propriu pe care sa-l investeasca in alta parte.




Inapoi la articol

Setari Cookie-uri