"Aşa, metafore aş putea şi eu sa spun destule. Un lucru e cert, dacă vorbim de zona imobiliară - în mandatul 2016 - 2020, în anii 2018 - 2020 s-au întocmit 6 PUZ-uri de sector care urmau să densifice, să dubleze, să înghesuie şi mai mult Bucureştiul ăsta care e deja înghesuit", a declarat Nicuşor Dan, la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie al Municiului Bucureşti.

Potrivit lui, cinci din PUZ-urile sectoriale au fost aprobate, unul a fost rămas la faza de aviz de urbanism şi instanţele au anulat 4 şi au suspendat două dintre ele.

„Deci în orice ţară civilizată omul care a iniţiat schimbarea cu totul a modului de construire în oraş, în condiţiile în care instanţa vine şi anulează, n-ar mai îndrăzni să deschidă gura pe domeniul ăsta”, a punctat edilul Capitalei.

Gabriela Firea a vorbit despre subiectul rechinilor imobiliari

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat că un subiect folosit în campania electorală de către adversari este cel privitor la rechinii imobiliari, care "sunt unii buni şi unii răi".

"Ce sunt rechinii imobiliari? În mintea celor care stau ascunşi în birouri şi care nu fac nimic şi dau vina pe extratereştri pentru neputinţa lor, rechinii imobiliari sunt nişte oameni răi care îşi pun investiţiile lor, forţa lor, munca lor în slujba răului, în slujba a ceea ce nu e bine, dincolo de faptul că omenirea s-a construit prin muncă, prin investiţii, prin capital", a susţinut social-democrata..

Ea consideră că mediul de afaceri trebuie să fie prietenul fiecăruia dintre noi, pentru că mediul anteprenorial creează locuri de muncă, oamenii de afaceri riscă şi plătesc taxe şi impozite la stat.

„Trebuie să fie partenerul oricărei societăţi normale şi profesioniste şi a reprezentanţilor acestei societăţi, indiferent că vorba de consilieri, de primari, preşedinţi de consilii judeţene, miniştri, parlamentari. Important este cum tratăm noi cu respect această relaţie în beneficiul cetăţenilor, nu în beneficiul nostru şi nici în beneficiul personal al oamenilor de afaceri. Regulile să fie respectate, legile să fie prietenoase cu oamenii, discuţii absolut transparente pentru ceea ce înseamnă investiţii”, a mai spus fostul primar al Capitalei.

Gabriela Firea a adăugat că "se spune despre social-democraţi" că vor să blocheze capitalurile, "să fugă capitalurile în alte ţări europene, în alte capitale", susţinând că cei de la USR sunt cei care au inventat "aceşti rechini".

Sursa foto: Shutterstock