Marea majoritate a acestor deşeuri textile au fost incinerate sau aruncate în ţările din UE, totalizând 8,41 milioane de tone (76,7% din cele 11 milioane de tone), conform Agerpres.

Deşeurile textile exportate în afara graniţelor europene (majoritar în Africa şi Asia) reprezintă 16,7% (1,83 milioane de tone).

Aproximativ 1,7% din aceste deşeuri sunt reutilizate în Europa (0,19 milioane de tone) şi 4,9% sunt reciclate pe continentul nostru (0,54 milioane de tone), potrivit raportului întocmit de Zero Waste Europe, care se bazează pe date furnizate de Comisia Europeană.

Conform unei proiecţii computerizate, acelaşi ONG estimează că peste 15 milioane de tone de deşeuri textile vor fi produse de consumatorii europeni în 2035.

Totodată, din cele 12 milioane de tone de textile comercializate pe piaţa europeană în 2019, doar 33% au fost produse în Europa, a constatat ZWE.

Acelaşi ONG notează că "reciclarea textilelor în Europa rămâne un sector foarte mic, în timp ce textilele la mâna a doua reprezintă un segment mai bine stabilit".

Politicile din anumite ţări în domeniul economiei circulare sunt "mai avansate decât în altele", iar Franţa se remarcă din acest punct de vedere, a raportat ZWE.

Rata de colectare şi de reciclare a deşeurilor textile din Franţa este "net superioară mediei europene", a subliniat acelaşi ONG, care avertizează totuşi asupra faptului că datele nu sunt pe deplin comparabile, mai ales pentru că anii de referinţă nu sunt aceiaşi: 2022 pentru Franţa şi 2019 pentru UE.

Sursa foto: Shutterstock