Administratia Fondului pentru Mediu a finalizat distribuirea celor 17.000 de tichete valorice alocate persoanelor fizice in cadrul Programului "Rabla" 2013, scrie Mediafax.

Potrivit datelor centralizate, in Bucuresti au fost distribuite colectorilor 1.040 de tichete.

Pe primele locuri insa in topul judetelor unde au fost solicitate si repartizate cele mai multe tichete se afla Valcea - 1.485, Gorj - 1.372, Sibiu - 1.299 si Alba - 1.244.

In schimb, in mai multe judete, colectorii figureaza doar cu tichetele primite initial (in prima etapa au fost distribuite un sfert din cele 17.000 de vouchere). Astfel, in Ialomita au fost repartizate doar 35 de tichete, in Calarasi - 36, in Vaslui - 48, in Mehedinti - 62, in Harghita - 72, in Olt (unde a fost validat un singur colector cu un singur punct de lucru, la Slatina) - 74, in Neamt - 91, in Iasi - 108, in Brasov - 130, iar in Prahova - 180.

Anul acesta, in cadrul Programului "Rabla", in prima etapa, au fost distribuite 25 la suta din numarul total de tichete destinate persoanelor fizice, in functie de numarul masinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judetene, conform statisticilor realizate de Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Permiselor.

Consumarea tichetelor primite initial a fost conditia obligatorie pentru depunerea unei cereri de suplimentare de catre colectori, acestia putand primi maxim 200 de noi tichete la fiecare cerere.

In perioada 19 - 21 iunie 2013, in functie de cererile depuse de colectori si de deconturile facute de acestia, Administratia Fondului pentru Mediu a distribuit toate tichetele alocate persoanelor fizice si a publicat pe site-ul institutiei (www.afm.ro) situatia distribuirii tichetelor pe fiecare colector. Decizia a fost luata pentru a elimina orice suspiciune cu privire la modul de distribuire a acestora, precizeaza AFM.

Administratia Fondului pentru Mediu mai precizeaza ca sesiunea de depunere si validare a dosarelor pentru persoanele juridice, inclusiv institutiile publice care doresc sa beneficieze de cele 3.000 de tichete care le sunt alocate prin Programul "Rabla" este deschisa in prezent. Termenul limita de depunere a dosarelor este 31 august 2013.

Citeste si:

In termen de cel mult 45 de zile, cei care doresc sa-si achizitioneze un autovehicul si detin un tichet valoric, il pot depune la producatorul/dealerul auto acceptat in program, fara a depasi termenul de 20 noiembrie 2013.

Termenul de valabilitate a notei de inscriere pentru achizitionarea unui autovehicul nou de la un producator/dealer validat este de cel mult 90 de zile lucratoare de la emitere, fara a se depasi insa data de 20 noiembrie 2013.

Cei interesati pot consulta Ghidul de finantare al Programului "Rabla" pentru mai multe detalii, precum si lista cu producatorii/ dealerii validati, pe site-ul AFM.

In acest an, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achizitionarea unui autovehicul nou, fata de pana la trei tichete cate se utilizau in anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, fata de 3.800 lei cat valora in 2012.

La prima de casare de 6.500 de lei se poate adauga cate un eco-bonus in valoare de 500 de lei, dar nu mai mult de doua eco-bonusuri cumulate, pentru fiecare din urmatoarele caracteristici ale autovehicului nou achizitionat: se incadreaza in norma de poluare Euro 6, genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 100 grame/kilometru sau are sistem de propulsie hibrid.

Pentru achizitionarea unui autovehicul nou se poate utiliza un singur tichet si, in functie de caracteristicile masnii, se poate beneficia de o reducere suplimentara de cel mult 1.000 de lei, rezultata din cumulul a doua eco-bonusuri.

Prin Programul "Rabla" derulat anual din 2005 si pana in prezent au fost casate 459.775 autoturisme uzate si au fost achizitionate 225.869 autoturisme noi.