"Un barbat posesor al unei masini cu motor de 1,6 L pe benzina si consum de 5,9 L/100 km (extraurban) si 10 L/100 km (urban) consuma anual 1.245 de litri, pentru care plateste la pretul/litru din prezent circa 7.400 lei. Cu acest buget, barbatul parcurge in jur de 15.300 de km, dintre care 56% in interiorul orasului. De la 1 aprilie insa, desi dispune de acelasi buget, soferul in cauza va putea merge doar 14.200 km, cu circa 1.100 km mai putin intr-un an", potrivit sursei citate, scrie Mediafax.

Studiul arata ca romanii parcurg cu masina, in medie, 14.700 km anual, dintre care 57% in oras, iar costul mediu va creste 505 lei pentru benzina si cu 415 lei pentru motorina dupa introducerea accizei.

Cu bugetul actual, la fiecare plin in valoare de 300 lei soferii vor alimenta cu circa 3,5 litri mai putin, acest lucru insemnand ca un roman cu o masina din clasa compacta va circula cu circa 50 de km mai putin.

La un rulaj mediu anual de 12.800 km, dintre care 65% parcursi in oras, femeile vor scoate din buzunar pentru combustibil 6.400 lei, cu 410 lei mai mult decat pana in prezent. De cealalta parte, la un rulaj mediu anual de 15.300 km, dintre care 56% in oras, barbatii vor plati pe combustibil 7.900 lei, cu 510 lei mai mult decat pana la 1 aprilie.

Desi procentul kilometrilor parcursi in localitate este mai redus decat cel al femeilor, barbatii vor fi mai afectati de marirea pretului la carburant decat acestea, cu o diferenta de cost suportata in plus de 100 de lei.

"Femeile conduc in medie cu circa 2.500 km mai putin decat barbatii in fiecare an. In acelasi timp, acestea au masini din clase relativ mai mici si cu motoare adesea mai eficiente din punctul de vedere al consumului. Astfel, se explica de ce barbatii vor fi mai afectati de aceasta marire a pretului la combustibil", a declarat Alexandru Govoreanu, director de dezvoltare al VeziCatFace.ro .

Citeste si:

Scumpirea se va resimti cel mai mult in buzunarele celor care conduc masini cu motoare mari si consumuri ridicate. Astfel, un posesor de masina cu motor pe benzina de peste 2.500 cmc va plati anual in medie cu 160 lei mai mult decat cineva care detine o masina cu o cilindree intre 2 L si 2,5 L. In cazul motorinei, aceasta diferenta este de 125 lei.

Informatiile privind rulajul mediu anual si raportul urban/extraurban au fost preluate dintr-un studiu anterior realizat impreuna cu Daedalus Millward Brown pe un esantion de 7.004 de proprietari de autoturisme din mediul urban cu varsta cuprinsa intre 18 si 35 de ani. Eroarea de esantionare este de +/-2%, iar datele au fost culese in februarie.

Potrivit estimarilor Ministerului Finantelor, majorarea accizelor cu 7 eurocenti pe litru de la 1 aprilie va avea ca efect cresterea pretului carburantilor cu 0,41 lei litru.

VeziCatFace.ro este un site de consultanta auto lansat in septembrie 2012.

Parte a grupului Daedalus, Daedalus Millward Brown este o societate de cercetare de marketing.