Tinerii din prezent sunt inca din perioada anilor de liceu interesati sa puna bazele unei cariere in domenii care suna bine, precum relatii publice sau publicitate. Mirela Meita, director general al Chelgate Romania, filiala locala a companiei britanice de relatii publice si public affairs cu acelasi nume, vorbeste intr-un interviu acordat wall-street.ro despre experienta sa in aceste domenii si ii sfatuieste pe tineri cum sa se orienteze in domeniul profesional.
Pornind de la doua nevoi ale tinerilor, agentia Chelgate a dezvoltat doua programe speciale - "Profii de PR" si "PR Ad Hoc".

Primul dintre ele are la baza nevoia liceenilor de a fi mai bine informati si indrumati in ceea ce priveste orientarea profesionala, in contextul in care ajunsi la finalul celor 12 clase, liceenii se afla de multe ori in dificultate atunci cand vine vorba de alegerea facultatii pe care sa o urmeze, nestiind ce vor sa faca mai departe.

"PR Ad Hoc" isi propune sa vina in sprijinul studentilor care sunt deja la facultati de comunicare, prin organizarea unor intalniri intre acestia, specialisti din companii si jurnalisti. La fel se intampla si in cazul "Profii de PR".

Prin aceste doua programe, compania isi propune sa-i faca pe tineri sa inteleaga mai bine ce se intampla in domeniul relatiilor publice si sa dobandeasca experienta, prin realizarea unui mentorship in agentie.

Cum au inceput proiectele dedicate tinerilor

“Practic, «Profii de PR» nici nu a fost initiativa noastra, ci a unui profesor din Braila care preda la clasa a 12-a si a spus ca elevii sai sunt interesati de publicitate si de PR si nu stie ce sa le spuna. Am spus ca daca exista interes, de ce nu? Ne-am deplasat la Braila si in loc de 10-15 elevi cat ne-am fi asteptat sa participe, am gasit in jur de 80 de elevi. Nu am vorbit doar despre relatii publice si public affairs si am mai luat si un jurnalist cu noi si am trecut prin toate punctele comunicarii”, a explicat Meita.

Potrivit acestia, tinerii din licee au fost interesati de diverse aspecte care privesc aceste domenii, de la cat se castiga in job-uri de profil pana la secrete ale acestor meserii.

Agentia continua proiectul si in liceele din Bucuresti, unde oamenii de comunicare din companii mari impartasesc din experienta proprie elevilor.

“Au venit oameni de comunicare din companii mari, precum BMW, Labormed, Aqua Carpatica, directori de comunicare sau de public affairs. Au vorbit despre ce inseamna sa faci comunicare, cum e sa lucrezi intr-o companie, lucruri care au fost de interes pentru tineri”, a precizat sefa Chelgate.

Potrivit acesteia, tinerii, atat din licee, cat si din facultatile de profil stiu teoretic ce se intampla in aceste domenii, insa lipsa practicii in insitutiile de invatamant isi spune cuvantul.

“Teorii tinerii stiu despre PR, insa nu stiu concret ce se intampla intr-o agentie. Li se pare foarte «trendy» sa lucreze in PR sau in publicitate sau in public affairs, insa pe de alta parte, sunt sute de absolventi in fiecare an, cel putin in Bucuresti. Cate agentii de PR si publicitate sunt sau cate locuri sunt disponibile in presa? Putine. Si atunci, industria nu poate absorbi nici macar un procent semnificativ dintre ei”, spune aceasta.

In acest context, pentru a-si gasi un loc de munca, tinerii trebuie sa demonstreze ca sunt cei mai buni.

Cum este un om bun de PR

“Principala sa calitate este aceea ca trebuie sa fie un om cultivat, care a citit foarte mult. Cultura se simte imediat, din vocabularul pe care il are, din unghiul si perspectiva pe care le are intr-o problema. Trebuie sa fie un om motivat si interesat de domeniul lui. Trainingurile fac diferenta in momentul cand esti interesat. Daca nu esti, poti sa faci zeci de traininguri si nu te ajuta.

De asemenea, un bun om de PR trebuie sa citesca foarte mult despre domeniul in care activeaza, sa fie la curent cu tot ce este nou. Trebuie sa aiba atitudinea potrivita si sa dea dovada de flexibilitate”, afirma Meita.

Nu in ultimul rand, potrivit acesteia, un profesionist in relatii publice trebuie sa fie un bun vorbitor si sa poate sa intretina o relatie buna cu presa.

PR de agentie vs. PR de companie

“O agentie este mult mai dinamica, cred ca e bine ca oamenii de comunicare sa inceapa dintr-o agentie, pentru ca le ofera privirea de ansamblu si posibilitatea de a invata foarte mult. Cu toate acestea, nu te specializezi intr-un domeniu cat timp lucrezi intr-o agentie. Cred ca presiunea este mult mai mare intr-o agentie, iar dupa aceea, dupa ce ai invatat vehicule de comunicare, poti sa mergi intr-o companie si sa te specializezi”, spune Mirela Meita.

Cat castiga un om de PR

Veniturile incep de la 300 de euro si pot ajunge la 1.000 euro.

“In agentie plata difera in functie de numarul de conturi pe care le ai. Cu cat ai mai multi clienti si esti mai bun, cu atat veniturile sunt mai bune. Ca o medie, intr-o agentie se poate intra undeva la 300-500 euro si se ajunge la 700-800 euro sau 1.000 de euro in functie de experienta”, afirma Meita.

Ea a adaugat ca stresul dintr-o agentie este similar cu stresul unui pilot.

“La inceput te ocupi de toate, de furnizori, de client, de cele mai mici lucruri, insa pe masura ce avansezi ai un om cu care lucrezi, nu mai gestionezi tu toate aspectele, ci ai o persoana care se ocupa de toate detaliile. Cu cat esti mai sus in ierarhia unei agentii, cu atat ai mai putine lucruri, mai dificil de gestionat, dar nu te mai ocupi de lucrurile de baza”, crede aceasta.

Varsta optima sa faci PR


“Daca lucrezi pe consultanta intr-un domeniu sensibil sau pe public affairs pentru o companie multinationala este un dezavantaj sa fii tanar, oricat de sclipitor ai fi. Cu toate acestea, daca intri in industria asta de tanar ai timp sa le faci pe toate. Cred ca si daca ai lucrat in domenii colaterale poti incepe sa lucrezi in PR si la 30 de ani”, spune ea.

Potrivit acesteia, intre domeniile din care oamenii se pot reorienta catre PR sunt presa, dar si diplomatia.

“Oameni din institutii publice sau din diplomatie sunt potriviti mai ales pentru conturi sensibile, care au o buna intelegere a sistemului”, crede Mirela Meita.

Mirela Meita are 9 ani de experienta in domeniul relatiilor publice. A terminat facultatea de biologie, domeniu in care a predat timp de 6 ani, si a urmat un master si un MBA in Comunicare si Relatii Publice.

Timp de 4 ani a lucrat ca sef de cabinet al presedintelui Camerei Deputatilor.

“Faptul ca intelegi un sistem politic si dupa aceea faptul ca lucrezi pentru o firma de lobby nu este intamplator pentru ca intelegi niste proceduri, intelegi ce se intampla si informal in culise. Mi s-a intamplat ca si dupa 10 ani sa mi se deschida usile mai usor pentru ca am lucrat la Camera in perioada aceea”, spune Meita.

In 2003 s-a angajat la compania britanica Chelgate, iar din 2006 a deschis o filiala a companiei in Romania.

Chelgate Ltd UK a fost infiintata in 1988 in Londra, avand o retea de asociati in intreaga lume. Biroul din Romania a avut ca prim client Reprezentanta Comisiei Europene.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri