„Politehnica, Cibernetica, Limbile Straine si chiar Medicina sunt acele facultati care garanteaza absolventilor ca vor gasi foarte usor un job, odata cu terminarea studiilor sau chiar din perioada acestora. In plus, acesti tineri sunt si cel mai bine platiti, inca din primul an de activitate”, a declarat Raluca Penes, HR coordinator Smartree.

Cu ce salariu intra in piata muncii un IT-ist

Astfel, potrivit acesteia, salariul unui absolvent al unei facultati cu profil IT poate incepe de la 3.500-4.000 lei net. In ceea ce ii priveste pe absolventii de Limbi Straine, cei care vor avea salarii foarte mari inca de la primul job vor fi cunoscatorii de limbi exotice. Astfel, comparativ cu vorbitorii de engleza, franceza sau italiana, ale caror salarii pot incepe de la 2.000 lei net, vorbitorii de limbi straine exotice pot ajunge la un venit lunar de 4.000 lei net.

„Dezvoltarea pietei locale de outsourcing pe mai multe domenii a adus aceasta nevoie de vorbitori de limbi straine cat mai diverse. Astfel, un tanar care vorbeste fluent suedeza, daneza, norvegiana, araba, japoneza sau chineza nu va cauta pentru multa vreme un job”, a mai spus Raluca Penes.

O alta categorie de absolventi de care piata muncii are mare nevoie sunt medicii. Acestia au mai multe optiuni dupa ce termina facultatea, avand posibilitatea de a se orienta catre sistemul de sanatate de stat, dar si catre sectorul privat. Acesta include spitalele si clinicile private, in care nivelul de remuneratie este mult mai atractiv decat in cazul celor de stat, dar si companiile farmaceutice.

Si absolventii de Agronomie au, in acest moment, sansa de a gasi intr-un timp foarte scurt un job platit foarte bine datorita numarului mare de investitori si a dezmortirii activitatii pe acest segment.

Facultatile pe care trebuie sa le eviti

Pe de alta parte, facultatile ai caror absolventi au mari probleme in a-si gasi un job sunt cele al caror profil nu este bine structurat. In aceste institutii de invatamant metodologia nu este coerenta si nu exista nicio specializare pe care absolventii se pot baza dupa absolvire.

”Se predau informatii din multe domenii, dar nu se pune accent pe ce profesii se pot angaja tinerii absolventi sau care sunt etapele unei cariere, care trebuie parcurse in mod corect. Astfel de exemple de facultati sunt cele care nu au specializare stricta pe un anumit domeniu, precum Management sau Inginerie Economica”, a mentionat Raluca Penes.

Citeste si:

Dar exista si facultati foarte specializate, care nu ofera o perspectiva de angajare foarte buna in acest moment, precum Arhitectura sau Geologia.

Cele mai ofertante domenii in urmatorii 5 ani

Avand in vedere evolutia tehnologiei IT in Romania si numarul din ce in ce mai mare de investitori straini care isi deschid puncte de lucru pe plan local, domeniul ingineriei software va ramane in topul joburilor oferite de catre angajatori.

Alte domenii in care va fi nevoie de specialisti in urmatorii ani sunt contabilitatea, logistica, HR-ul, in cadrul carora, daca abilitatile de baza sunt dublate de cunoasterea unei limbi straine sau chiar doua, absolventii vor gasi aproape garantat un loc de munca, imediat dupa finalizarea studiilor.

”Daca esti vorbitor de engleza si inca o limba straina, daca ai cunostinte elementare intr-unul dintre domeniile IT, contabilitate, logistica, HR, software, angajarea in cadrul unei companii de shared services iti este asigurata in proportie de 70 - 80%. Restul de 30 - 20% depinde de modul in care te prezinti la interviu, atitudinea si motivatia ta. Daca ai avut ocazia sa lucrezi intr-un soft cunoscut pe piata, precum SAP, cu atat mai usor te vei incadra in profilul cautat de catre angajatori”, a incheiat Raluca Penes.

In anul universitar 2015-2016 au fost inscrisi in invatamantul superior 535.200 studenti/cursanti, din care 53,9% femei, potrivit INS. Cele mai atractive specializari (conform clasificarii ISCED-F) din invatamantul superior au fost: afaceri, administratie si drept (24,0% din totalul studentilor/cursantilor), respectiv inginerie, prelucrare si constructii (22,2% din totalul studentilor/cursantilor).

Sursa foto: wavebreakmedia, Shutterstock