Adunarea Generala a Creditorilor a fost aprobat planul de reorganizare, potrivit Casei de Insolventa Transilvania, administratorul judiciar al producatorului de vagoane de marfa.

"Acest lucru a fost posibil in urma unui acord intre vechii actionari, principalii creditori si un investitor ce si-a manifestat interesul de a prelua grupul din care face parte si Astra Vagoane. Detaliile privind aceasta tranzactie vor fi facute publice pe masura concretizarii lor", anunta Casa de Insolventa Transilvania.

Planul, propus de catre societate si Casa de Insolventa Transilvania, se intinde pe o perioada de 18 luni si prevede continuarea activitatii comerciale, vanzarea fondului de comert, distribuiri esalonate catre creditori, precum si mentinerea celor aproximativ 1.400 de angajati.

Planul a fost votat de catre trei categorii de creditori din patru, impotriva planului votand doar creditorii bugetari, cu toate ca planul prevedea
distribuiri integrale catre aceasta categorie.

Citeste si:

Astra Vagoane si-a reluat operatiunile cu platile privind aprovizionarea cu materiale, urmand ca saptamana viitoare sa reia activitatea de productie.

Judecatorul sindic va decide in baza voturilor exprimate de creditori, confirmarea planului de reorganizare la 13 iulie.

IRS are sediul central in Luxemburg si mai detine in Romania companiile Romvag Caracal si Meva Drobeta Turnu Severin, care activeaza in domeniul productiei de vagoane de marfa, precum si circa 30% din actiunile constructorului de nave fluviale Severnav Drobeta Turnu Severin.
IRS controleaza compania de transport feroviar Servtrans Invest si, prin Astra Vagoane, firma de constructii ICIM, tot din Arad.