Vanzarile de bere ale grupului SABMiller in Romania au scazut in primul trimestru fiscal (aprilie-iunie), in volum, cu 3%, deoarece piata locala continua sa fie afectata de conditiile economice dificile si masurile de austeritate luate de autoritati, potrivit unui raport al companiei.
In Europa, volumul vanzarilor de bere ale SABMiller a urcat cu 5% in acelasi trimestru comparativ cu perioada similara a anului trecut, potrivit Mediafax.

In regiune, grupul a inregistrat cresteri de 4% in Polonia si Cehia, respectiv 11% in Rusia si "volume semnificativ mai mari" in Ucraina.

SABMiller, al doilea mare producator de bere la nivel mondial, este prezent pe piata romaneasca prin intermediul companiei Ursus Breweries, care detine patru unitati de producere a berii la Timisoara, Cluj-Napoca, Buzau si Brasov. Totodata, grupul a achizitionat in ianuarie 2009, prin Ursus Breweries, producatorul Bere Azuga.

Ursus a inchis fabrica din Cluj in noiembrie 2010, din cauza costurilor mari de operare si scaderii pietei berii. La finele lunii martie a acestui an, compania a anuntat o investitie de 1,1 milioane euro intr-o mica fabrica de bere, cu capacitate redusa, la Cluj-Napoca.

SABMiller a anuntat joi ca volumul vanzarilor de bere si bauturi racoritoare a crescut la nivel global cu 5% in primul trimestru fiscal fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce majorarile de preturi au propulsat veniturile in urcare cu 7%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri