Daas Romania, furnizor de echipamente pentru hoteluri, restaurante, firme de catering si magazine alimentare a anuntat noi directii de extindere a afacerilor companiei, atat pe segmentul de frig industrial, cat si pe instalatii de aerisire sau linii de productie.
Cum cifrele pentru 2011 sunt "incurajatorare", Daniel Mocanu, managerul general al DAAS Romania isi doreste sa intre pe piete noi si chiar pe productie, planurile sale incluzand deschiderea unei fabrici in maxim doi ani.

“Anul 2011 ne-a adus o revenire, mai ales pe partea de retail, unde am cooptat parteneri noi. Retelele Metro si Carrefour au intrat in portofoliul nostru pe partea de service si mentenanta, desi nu noi ne-am ocupat de echiparea respectivelor magazine. Acest lucru a dus si la cresterea cotei de piata in servicii si retail”, a declarat Daniel Mocanu (foto), adaugand ca anul acesta firma are si 32 de angajati noi.

Dupa castigarea proiectului pentru echiparea Stadionului National, despre care Mocanu afirma ca are “o valoare asemanatoare cu cea a unui hipermarket sau hotel mare, de sase cifre” si cresterea cotei de piata la 16,5 pe segmentul HoReCa si, respectiv, 30% pe retail (frig comercial), DAAS vrea sa intre si pe productie.

“Investitia va fi de 2-3 milioane de euro, care vor fi distribuite in hala de productie si in piese. De la partenerii nostri straini nu dorim bani, ci doar know-how-ul, pentru care suntem in discutii avansate. Cel mai probabil, vom demara acest proiect in 2013 si va dura cam 8 luni, dupa care vom produce blocuri termice si echipamente de frig mic – pentru bucatarii”, a explicat Mocanu, fara a preciza cine sunt posibilii parteneri straini.

Directorul DAAS a tinut sa precizeze ca si piata HVAC (heating ventilation air conditioning – aer conditionat si sisteme de ventilatie) este una foarte mare.

O alta directie pe care DAAS doreste sa se extinda este cea de frig industrial, adica instalatii pentru depozite si hale mari, dar ia in calcul si dezvoltarea segmentului de rafturi comerciale (atat cele din magazine, cat si cele mai solide, din depozite).
“Am avut proiectul de rafturi al Leroy Merlin si ne-am fi dorit sa patrundem pe acest segment mai devreme”, a specificat directorul.

Pe langa consolidarea liniilor de business existente (cresteri pe HoReCa de cel putin 1% pe an), prin pastrarea clientilor vechi si accesarea noilor clienti, sau dezvoltarea intensiva a serviciilor, DAAS are planuri si pentru extinderea in tarile vecine.
“Suntem interesati in mod special de tarile din apropiere, pe doua axe, est si sud, adica Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova si Ucraina pentru perioada 2012-1013”, a precizat Mocanu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri