Valentin Vernea este proprietar la Curtea Berarilor, un restaurant din Centrul Vechi al Capitalei, si in fiecare zi arunca cel putin zece kilograme de alimente pe care clientii le comanda si apoi le lasa in farfurie. Astfel, restaurantele din toata lumea ajung sa arunce anual circa trei milioane de tone de alimente, dintre care o treime este mancarea lasata de clienti, potrivit unui raport prezentat de Unilever Food Solutions, divizia de solutii gastronomice a Unilever.
Proprietarul Curtii Berarilor are in fiecare zi in jur de 500 de clienti, iar dintre cei care nu reusesc sa consume toata mancarea, circa 2% cer ca aceasta sa le fie impachetata pentru acasa. Printre alimentele lasate adesea in farfurie se numara garniturile precum cartofii sau legumele, in timp ce o mica parte dintre clienti lasa si bucati de carne.

“Costurile cu gunoiul se dubleaza din cauza alimentelor care nu se consuma. Ca si valoare este vorba despre aproximativ 1.000 de lei lunar pentru deseurile alimentare. In general, clientii nu cer ca mancarea sa le fie pusa la pachet din doua mari motive: le este rusine sa faca acest lucru sau nu stiu, nu inteleg ce pot face cu aceasta mancare”, spune Valentin Vernea, proprietarul unui restaurant cu 40 de angajati.

Pentru ca in fiecare an restaurantele din toata lumea ajung sa arunce in jur de un milion de tone de alimente din cauza clientilor care isi lasa mancarea in farfurie, Unilever Food Solutions, divizia specializata in solutii gastronomice a gigantului Unilever, a lansat in ultimele saptamani o campanie prin care vrea sa ii convinga pe consumatori sa ia mancarea la pachet atunci cand nu termina tot ce au comandat.

“Dupa o saptamana de observatie in Centrul Vechi din Bucuresti ne-am dat seama ca intr-adevar deseurile alimentare aruncate de restaurante sunt o problema reala si in Romania si ca cifrele globale sunt reprezentative si pentru noi si ca ar trebui sa ne preocupe pentru ca si noi contribuim la cantitatea de resturi alimentare aruncata de restaurant”, afirma Maria Gavrilescu, chanel marketing leader in cadrul Unilever Food Solutions Romania.

Astfel, cei de la Unilever Food Solutions au inceput sa promoveze aceasta initiativa online cu sprijinul unor bloggeri precum Cabral, Raluca Popa, Marie Jeanne sau Cristi Dorombach. Ulterior au oferit "Doggy Baguri" clientilor din Centrul Vechi. Doggy bag este denumirea recunoscuta international pentru punga in care poti lua acasa tot ce-ti ramane in farfurie dupa o masa in oras.

"Cei mai multi nu iau mancarea la pachet pentru ca nu au deprins acest comportament si pentru ca sunt putini cei care fac asta, asa incat sa se simta cumva constransi sa faca la fel. Multi recunosc ca daca ar vedea mai multe persoane de langa ei luand la pachet, ar face asta fara sa stea pe ganduri, dar ca problema initiala este aceea ca acest comportament nu este inca vazut drept unul normal, firesc", explica Gavrilescu.

Deoarece campania a fost initial concentrata pe domeniul online, bugetul a fost de doar cateva sute de euro.Pe de alta parte, o punga Doggy Bag costa 70 de bani.

Ce cred proprietarii de restaurante ca ar trebui facut pentru ca romanii sa isi iasa mancarea la pachet?

"Programe dedicate care sa-i faca pe consumatori sa vada care este beneficiul lor daca fac acest lucru. Am platit si este absolut normal sa iau la pachet, pot manca mai tarziu sau maine, dau la catel ori pisica. In momentul in care consumatorii inteleg care este valoarea asociata acestui concept sunt convins ca-l vor adopta", afirma Valentin Vernea.

Un alt lucru pe care si l-ar dori proprietarul Curtii Berarilor este schimbarea legislatiei, deoarece, in prezent, este foarte dificil sa donezi resturile catre cantine, adaposturi ori animale.

“Din pacate, pot fi multe lucruri reglementate dar nu si obicieiurile de consum”, mai spune Vernea.

Raport Global "Bucatarii Sustenabile" :

- Industria alimentara genereaza anual in intreaga lume 3 milioane de tone de deseuri alimentare, dintre care un milion de tone provin din mancarea pe care consumatorii o lasa in farfurii la restaurante. Restul sunt alimentele pe care le arunca bucatarii in timp ce gatesc.
- 74% dintre cei 3.500 de participanti la studiu sustin ca e important sa afle ce se intampla cu deseurile alimentare.
- Ingrijorarea este mai mare in tarile emergente: 87% dintre non-occidentalii sunt interesati de felul in care sunt gestionate resturile alimentare din localuri, in timp ce in Occident procentul este de 80%.
- 70% dintre persoanele intervievate in tarile emergente ar plati mai mult pentru o masa in localuri care in localuri care trateaza responsabil aceasta problema, in timp ce in tarile occidentale procentul este de 46%.
- 89% dintre consumatorii din tarile emergente considera ca practicile sustenabile adoptate de restaurante ar trebui sa fie facute cat mai vizibile, pe cand in Occident procentul este de 66%.
- Consumatorii considera ca responsabilii pentru asigurarea transparentei cu privire la felul in care sunt gestionate deseurile alimentare in localuri sunt guvernele, operatorii din restaurante (chelnerii si proprietarii de restaurant) furnizorii din industria alimentara, consumatorii si ONG-urile.

Raport Global "Bucatarii Sustenabile" a fost realizat pe 3.500 de respondenti din sapte tari (Statele Unite, Marea Britanie, China, Germania, Rusia, Brazilia si Turcia), care mananca in oras cel putin odata pe saptamana.

Sursa foto: Andalucia.com



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri