"Sunt multi investitori, peste zece, care si-au exprimat interesul fata de privatizarea Postei, care au solicitat informatii suplimentare in legatura cu acest proces. Nu pot sa divulg numele investitorilor pentru s-au incheiat acorduri de confidentialitate, in conditiile in care sunt listati la bursa", a spus Nica, potrivit Mediafax.


El a adaugat ca, prin caietul de sarcini, Guvernul va impune investitorilor care vor participa la licitatie sa depuna o garantie in valoare de doua milioane euro, care sa impiedice repetarea situatiei de la Oltchim.

"Caietul de sarcini va costa 50.000 de euro, la care se adauga garantia de doua milioane de euro. Prin aceste masuri vrem sa impiedicam participarea acelor persoane fizice sau entitati juridice care au avut un comportament inadecvat in cadrul altor procese de privatizare", a spus ministrul, intrebat daca vor fi impuse conditii care sa blocheze accesul lui Dan Diaconescu la privatizarea Postei.


Anul trecut, Diaconescu a fost declarat castigator al licitatiei pentru preluarea Oltchim, dar nu a platit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro, astfel ca tranzactia nu s-a finalizat, iar ulterior combinatului chimic a intrat in insolventa.

Posta Romana va fi privatizata prin majorare de capital. Guvernul va selecta investitorii eligibili pana la mijlocul lunii mai, iar contractul de privatizare va fi semnat pana la mijlocul lunii iunie 2013.

Citeste si:

Posta Romana este cel mai mare operator de profil si dispune de o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.

Actionarii operatorului sunt Ministerul Comunicatiilor, cu o participatie de 75%, si Fondul Proprietatea, care detine 25% din capital.

In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, iar pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finantelor Publice.

Compania avea la sfarsitul lui 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numarul mediu de salariati a scazut cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

Sursa foto: Agerpress