"Vreau sa spun public ca nu ma derobez de responsabilitate, am stiut tot timpul procedura, iar termenele foarte scurte - poate ca o companie americana e nemultumita, dar nu le-am stabilit chiar noi, asa, de capul nostru, acele termene, board-ul (FMI-n.r.) de pe 26 (iunie-n.r.) e pe 26, tot in America", a spus Ponta, citat de Mediafax.

El a precizat ca stie foarte bine modul in care decurge procesul de privatizare a companiei feroviare.

"Procedura de privatizare de la CFR Marfa, evident coordonata de catre ministrul Transporturilor, este o procedura pe care nu doar eu, ci toate structurile guvernamentale am cunoscut-o, o stim, s-a facut in conditiile legii, s-a facut mereu in consultare cu partenerii nostri internationali. Eu nu pot sa va critic, domnul Fenechiu, ca n-am de ce, ca le-ati explicat de-o mie de ori ca inclusiv stergerea datoriilor era trecuta de la inceput de catre consultant in procedura de privatizare, ca altfel nu venea nimeni, probabil, daca nu treceam de la inceput ca intr-o anumita faza a procedurii o sa stergem datoriile de la stat. De fapt, nu le stergem, le convertim in actiuni. Ca acum a aflat presa sau o parte a presei sau cei care sunt prieteni cu cei care nu au putut sa participe la licitatie astea sunt interese private, ilegitime din punctul meu de vedere, dar fiecare e liber sa spuna ce vrea", a spus premierul.

De asemenea, el a aratat ca vrea sa dea "un semnal" ca procedurile au fost indeplinite conform legii si discutiilor cu partenerii internationali. Totodata, Ponta s-a interesat de modul in care se finalizeaza procedura de privatizare.

"Astazi, la ora 12,00, e termenul limita de depunere a ofertelor, maine la ora 11.00 trebuie sa desemnam un castigator", l-a informat pe Ponta ministrul Transporturilor, adaugand ca are doua luni la dispozitie pentru semnarea contractului de privatizare.

Premierul i-a solicitat ministrului de resort ca, dupa evaluare, sa se asigure ca cel care a a vut oferta cea mai buna o va pune in practica ulterior si l-a atentionat ca, dincolo de garantiile financiare, exista si alte aspecte foarte importante, cum ar fi investitiile viitoare in companie si cate locuri de munca vor mai ramane.

Dupa aceasta declaratie a premierului, asocierea romano-austriaca Transferoviar Grup - Donau Finanz a anuntat ca a decis sa se retraga din procesul de privatizare a CFR Marfa si isi rezerva dreptul de a contesta procedura la institutiile abilitate.

Citeste si:

Compania precizeaza ca, avand in vedere complexitatea procesului si volumul semnificativ de informatii care trebuiau analizate pentru realizarea in mod corespunzator a propriei evaluari a CFR Marfa, a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amanare.
Si OmniTRAX, iesita din cursa pentru CFR Marfa, a contestat, vineri, procesul de privatizare si cere reluarea procedurii cu participarea companiei americane, precizand ca are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfa.

OmniTRAX arata ca in aceste conditii era imposibil pentru orice investitor de buna credinta sa depuna pana la data de 5 iunie, conform cerintelor procedurii de privatizare, atat o oferta neangajanta reala, adaptata nevoilor de dezvoltare ale CFR Marfa, cat si comentariile privind contractul de vanzare-cumparare, alaturi de un plan de restructurare pe cinci ani, "care sa transforme o companie de stat plina de datorii si ineficienta intr-o companie feroviara profitabila care sa aduca beneficii economiei si cetatenilor Romaniei".

Compania americana a depus contestatii la Tribunalul Bucuresti, Ministerul Finantelor, Ministerul Transporturilor si Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor.

Privatizarea CFR Marfa presupune vanzarea a 51% din actiunile companiei. Licitatia pentru privatizarea companiei porneste de la 180 milioane de euro.

Privatizarea CFR Marfa reprezinta o preconditie solicitata de expertii Fondului Monetar International pentru ca ultima evaluare a acordului inceput in 2011 sa intre in Consiliul Director al institutiei internationale.

Guvernul isi asuma fata de FMI doar desemnarea castigatorului licitatiei pentru privatizarea CFR Marfa, una dintre principalele solicitari ale
institutiei financiare, dar nu si finalizarea tranzactiei, aratand ca operatiunea depinde de indeplinirea tuturor conditiilor din contract.
Astfel, Guvernul promite FMI, in scrisoarea de intentie transmisa saptamana trecuta, inainte de decizia finala din board-ul Fondului, ca va incerca sa desemneze un castigator al licitatiei pentru CFR Marfa la 21 iunie, cu putin inainte de reuniunea board-ului FMI, dar nuanteaza referirea la incheierea tranzactiei efective, aratand ca aceasta depine de indeplinirea "tuturor" conditiilor contractuale.