Evenimentul va avea loc in perioada 4 - 6 noiembrie, la hotel Howard Johnson din Bucuresti. Dupa o prima editie de succes in 2013, in cadrul careia au fost atinse subiecte “fierbinti” precum extinderea agresiva a marilor retaileri sau relatia dintre producatori si lanturile de magazine, in acest an retailArena va fi strucurata pe trei zile distincte, reunite in jurul unei idei centrale: amprenta digitalului in magazin, produs si extindere.

“Pregatim pentru toamna mai multe proiecte speciale care vor consolida pozitionarea noastra de comunitate interactiva de business, iar conferintele reprezinta un pilon important pentru dezvoltarea unui grup de oameni cu un obiectiv comun: sa-si duca afacerea la nivelul urmator”, a declarat Claudiu Vrinceanu, redactor sef al publicatiei wall-street.ro.

retailArena va detalia, in prezenta a peste 200 de specialisti in retail, cele mai importante tendinte si aspecte dupa care marii jucatori din arena retailului local si international isi construiesc strategia de cucerire a consumatorului digital. Participantii vor primi sfaturi practice, aplicabile imediat, de la lideri in retail-ul european si local si vor descoperi care este cheia maximizarii vanzarilor intr-un spatiu in care mediul online dicteaza din ce in ce mai mult regulile jocului.

Citeste si:

Conferinta retailArena se va adresa, in egala masura, managerilor din marile retele comerciale, precum si producatorilor si celor interesati de ce presupune o afacere in comertul traditional sau online.

WALL-STREET.ro este una dintre cele mai importante publicatii online de business din Romania, cu o audienta lunara de aproximativ 900.000 de clienti unici, potrivit datelor Studiului de Audienta si Trafic pe Internet (SATI). Publicatia a fost lansata in ianuarie 2005 de catre InternetCorp, unul dintre cei mai mari publisheri online din Romania, despre care puteti afla mai multe pe www.internetcorp.ro.