Ministerul Finantelor a anuntat marii producatori de tutun cum intentioneaza sa modifice accizele pentru anul viitor, iar JTI Romania a calculat un impact de scumpire a pretului unui pachet de tigari din categoria mai ieftina de circa 20-25 bani, in functie de nivelul accizei.

La finele saptamanii trecute, Finantele au informat producatorii de tutun ca de la 1 aprilie anul viitor va scadea acciza ad valorem de la 18% la 14%, desi ar fi trebuit ajustata doar cu un punct procentual, potrivit calendarului convenit cu Comisia Europeana, iar nivelul propus trebuia atins abia in 2018, la finalul calendarului, potrivit Mediafax.

Totodata, reprezentantii MFP au anuntat companiile ca va aplica in principiu un curs de schimb de 4,73 lei/euro, la nivelul din acest an, dar nu au exclus indexarea cu rata inflatiei, in urma negocierilor cu FMI si Comisia Europeana.

Prin cresterea accizei minime de la 81,5 euro la 84 de euro la 1.000 de tigarete, nivelul taxei se ridica la 397,32 lei, ceea ce la cursul BCE de la 1 octombrie 2014 - 4,4093 lei/euro (la care se face raportarea catre CE) inseamna peste 90 de euro, nivelul care trebuia atins in 2018. La un curs de schimb de 4,73 lei/euro, pretul unui pachet de tigari din categoria celor mai ieftine se va scumpi cu circa 20 de bani, iar cele ma scumpe cu doar 10 bani. In cazul in care cursul la care se calculeaza acciza va fi indexat cu rata inflatiei de la septembrie si va urca la 4,8 lei/euro, atunci scumpirea va fi de aproximativ 25 si 15 bani.

Reducerea accizei ad valorem la 14%, nivelul programat pentru 2018, care se calculeaza asupra pretului de vanzarea cu amanuntul, apropie preturile intre tigarile premium si cele din categoriile mai ieftine. "Deja preturile din categoriile ieftine sunt mult mai mari decat preturile tigarilor de pe piata neagra, iar prin aceasta masura se va mari ecartul si o sa vedem o crestere a contrabandei",a declarat pentru Mediafax Gilda Lazar, corporate affairs JTI Romania.

Calendarul de armonizare al accizelor prevede o majorare a accizei minime la 84,00 euro/1.000 de tigarete in 2015, 86,5 euro in 2016, 89 euro in 2017 si 90 euro in 2018. De asemenea, acciza totatala a urma sa fie de 86,96 euro/1.000 de tigarete de anul viitor, 89,55 euro in 2016, 92,14 euro in 2017 si 93,18 euro in 2018.

La cursul de 4,73 lei/euro, acciza totala de 86,96 euro/1.000 de tigarete inseamna 411,32 lei, ceea ce echivaleaza cu 93,28 euro/1.000 de tigarete la cursul BCE de la 1 octombrie, mai mult decat nivelul convenit pentru 2018.

Sursa foto: Tigarete, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri