Retailerul de bricolaj OBI isi reduce planul de extindere anuntat anul trecut, estimand ca in 2009 va mai deschide inca un magazin, in afara de cele doua lansate miercuri, desi preconizase ca va inaugura cinci unitati in Romania anul acesta, a declarat country manager al OBI, Romano Quinzi.
OBI a lansat, ieri, concomitent doua magazine la Pitesti si Arad printr-o investitie de aproximativ 10 milioane de euro.

Retailerul anuntase in decembrie 2008 ca va investi, in acest an, circa 25 milioane de euro pentru inaugurarea a cel putin cinci reprezentante in Romania.

"Daca nu vom deschide in luna noiembrie o noua reprezentanta, cel tarziu in primavara viitoare vom incepe din nou expansiunea si deschiderea de noi magazine OBI", a spus Quinzi, potrivit NewsIn.

Magazinele lansate miercuri au o suprafata de 10.000 de metrii patrati si circa 120 de angajati fiecare.

Retailerul de bricolaj OBI a intrat pe piata din Romania in luna noiembrie a anului 2008 si are in prezent patru reprezentante in Oradea, Bucuresti, Pitesti si Arad.

Cu peste 523 de magazine, OBI ocupa primul loc pe piata germana si este unul dintre principalii comercianti DIY "Do it Yourself" din Europa. Pe langa Germania, Cehia, Slovenia, Polonia, Ungaria, Bosnia-Hertegovina si Rusia, OBI este de asemenea prezent in Italia, Austria, Elvetia, Croatia, Ucraina.

Potrivit country managerului OBI, Romano Quinzi, retailerul de bricolaj va continua expansiunea pe plan european prin deschiderea a aproximativ 16-20 de unitati.

„In urmatorii ani, OBI se va concentra pe extinderea pe pietele din Europa Centrala si de Est. OBI este cel de-al cincilea mare distribuitor DIY din lume, avand peste 38.000 de angajati. Magazinele OBI au inregistrat in anul financiar 2006 - 2007 vanzari totale de 5,8 miliarde euro. Vanzarile la nivel international au atins o cota de piata de 43%“, se mentioneaza intr-un comunicat al OBI Romania.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri