Consiliul de Administratie al producatorului de cabluri a decis ca acasa sa stea, in luna mai, 193 de angajati (dintre cei 556 care lucreaza in firma, n.r) care vor primi 75% din salariu potrivit contractului colectiv de munca.

Iproeb a mai trimis la inceputul lunii aprilie in somaj tehnic 275 de angajati, 120 in februarie si 280 in ianuarie.

Criza economica a determinat compania sa ia si alte masuri care sa reduca cheltuielile. Una dintre ele este inghetarea salariilor angajatilor.
S-a mai hotarat si ca nu se vor mai da premii de ziua companiei, iar al 13-lea salariu in valoare fixa de 500 de lei va fi acordat doar daca firma va face profit.

Firma Electromontaj controleaza 30,79% din capitalul Iproeb, iar fondul de investitii RC 2 din Cipru detine 5,83% din actiuni. Restul titlurilor, respectiv 63,38%, sunt in posesia micilor investitori. Firma Iproeb, listata pe piata Rasdaq a BVB, are un capital de 14,2 milioane lei, divizat in 47,5 milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,3 lei.