“Creantele in sectorul public au crescut iar recuperarea acestora se va face in medie cu 2-3 luni mai tarziu decat in anul trecut. Clientii privati pe de alta parte solicita termene de plata mai extinse, iar contractorii generali din constructii cu care lucram au intimpinat mari probleme incepand cu sfarsitul anului trecut, facand dificila recuperarea creantelor de la acesteia si dupa 8-9 luni”, declara pentru Wall-Street Octavian Netcu (foto).

Piata echipamentelor si dispozitivelor medicale va suferi anul acesta o contractie de 25%, pana la valoarea de 243 de milioane de euro, pe fondul crizei financiare care a pus in stand-by investitiile din domeniu, atat din sectorul privat, cat si din cel public. „Au existat amanari atat in sectorul privat cat si cel public, singurele proiecte ce au continuat normal au fost cele pentru care finantarea era asigurata, in cazul proiectelor publice de Banca Mondiala si EBRD, iar in cazul proiectelor private de finantari deja aprobate de anul trecut”, explica Netcu, directorul general al furnizorului de echipamentele si dispozitive medicale Radiusmed.

„Chiar daca pe termen scurt piata echipamentelor medicale va fi afectata de contextul economic actual, speram ca investitiile publice, dar si cele private sa continue, deoarece nevoia de servicii medicale de calitate va exista mereu”, afirma Netcu. Seful Radiusmed este de parere ca cei care vor reusi sa investeasca intr-un mod eficient in perioada urmatoare vor avea de castigat si, in speta, cele care vor continua sa angajeze vor fi avantajate pe termen mediu si lung.

Potrivit datelor statistice publicate de firma britanica de cercetare Espicom, piata de profit a fost evaluata anul trecut la 325 de milioane de euro, in crestere cu doua cifre fata de anul precendent. Piata romaneasca de profil, in ciuda expansiunii din ultimii ani, inca se afla sub media europeana, argumneaza Netcu. Din cele 243 de milioane de euro prognozate pentru anul acesta, aproximativ 120-150 de milioane reprezinta piata de echipamente medicale, adica in jur de sase euro pe cap de locuitor. “In tari ca Polonia, si Turcia acest raport este de 10-12 euro per capita. In tari precum Cehia, Slovakia, Slovenia, Croatia, Estonia, investitiile in echipamente medicale sunt de 5-6 ori mai mari pe cap de locuitor decat in Romania, iar in tarile din Vestul Europei de peste 10-15 ori”, spune directorul general de la Radiusmed.

Anul trecut, Radiusmed a crescut cu peste 50% fata de 2007, pana la o valoare a cifrei de afaceri de peste 11 milioane euro. „Anul acesta, avem in vedere mentinerea nivelului de anul trecut si obtinerea unor vanzari suplimentare prin compania de proiecte medicale Integrine, la aproximatic 3,5-4 milioane de euro”, sustine Netcu.

Radiusmed vinde echipamente si servicii medicale atat spitalelor de stat, cat si clinicilor private. “Daca ar fi sa vorbim de procente, acestea s-au situat, pana in anul 2008, la 60% din vanzari catre stat si 40% catre privat, dar cred ca in urmatorii ani procentele se vor echilibra, cu posibilitatea de a realiza o cifra de afaceri mai mare in domeniul privat daca se va deschide piata asigurarilor private de sanatate si incurajarea parteneriatelor publice-private”, mai declara oficialul Radiusmed intr-un interviu acordat Wall-Street in luna aprilie.

Printre principalii beneficiari din domeniul privat ai furnizorului de echipamente medicale se numara Arcadia Medical Center, Biotteramed, Centrul Medical Unirea, Euroclinic, Euromaterna, Explora, Nefromed, Promedica Diagnostic sau Sanotim. In 2007, compania a trecut printr-un proces de repozitionare: si-a schimbat denumirea din HTP Medical in Radiusmed si beneficiaza de o noua imagine corporate, unitara si adaptata obiectivelor companiei pe termen mediu si lung.

Oferta Radiusmed cuprinde echipamente pentru radiologie si imagistica, stomatologie, terapie intensiva neonatala si pentru adulti, infrastructura medicala, chirurgie, sustinute de servicii de consultanta, integrare si management de proiect ce asigura instalarea, mentinerea si intretinerea optima a solutiilor medicale. Radiusmed este distribuitor autorizat al echipamentelor marca Philips, Hill-Rom, A-dec, Instrumentarium Dental, CISA, Beacon Medaes, Masimo, Fisher&Paykel, Medela Healthcare, Cardinal Health.

Principalii competitori ai Radiusmed pe piata locala sunt Siemens, GE Healthcare, Tehnoplus Services, Rafi International, Sterisystem sau Medicare.