“Contextul economic actual a dus la aparitia multor situatii de acest gen. Nu suntem singura companie careia i s-a cerut insolventa pentru sume mai mult sau mai putin importante. Intr-adevar, avem de recuperat bani din piata la fel cum avem si de dat. Nu consideram ca este vorba despre rea vointa, mai mult decat atat, am purtat discutii in acest sens pentru reesalonarea acestor datorii, majoritatea lor finalizate. Intr-o situatie economica favorabila, motivele care duc la aparitia acestor probleme ar fi fost partial acoperite din credite bancare, partial din vanzari. In prezent consumul a scazut iar creditele sunt extrem de greu de obtinut, lucruri care inerent vor continua sa genereze situatii de acest fel in toate pietele afectate”, au declarat pentru Wall-Street reprezentantii Principal Company.
Pe de alta parte, compania sustine ca decizia Tribunalului Buzau nu este una definitiva, urmand sa exercite dreptul la recurs.
De asemenea, Principal Company va propune un administrator special, conform Legii 85/2006, care va fi ales in urma adunarii generale a actionarilor. Intre timp, producatorul a numit un administrator judiciar provizoriu - RTZ &Partners IPURL.
“Societatea intentioneaza sa continue strategia de dezvoltare si extindere a activitatii conform planurilor prestabilite ce urmeaza a fi comunicate la momentul oportun”, au completat oficialii Principal Company.
Principal Company are aproximativ 500 de angajati si 2 unitati de productie – mezeluri crud-uscate in Salonta (judetul Bihor) si mezeluri fiert-afumate in comuna Filipestii de Padure (judetul Prahova).
Potrivit datelor de la Registrul Comertului, Principal Company este controlata de Signus Establishment (86%), respectiv oamenii de afaceri George Ivanescu, Gheorghe Zlotea, Marcel Mermeze, Catalin Bucura, Ion Serban Dobronauteanu.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: