La 39 de ani, Andrei Haret preia de la 1 iulie functia de director general al Dreher Breweries din Ungaria, parte a grupului SABMiller, dupa ce in ultimele luni a ocupat pozitia de presedinte interimar al Ursus Breweries, liderul pietei locale de bere.
Dreher Breweries activeaza pe o piata a berii in valoare de 500 de milioane de euro, fiind al doilea sector de activitate ca marime din intreaga industrie alimentara din Ungaria. Compania are aproximativ 700 de angajati si este liderul pietei berii din Ungaria, cu o cota de piata de circa 30%.
"Este o provocare pe care o accept cu interes si curiozitate profesionala. Competitia in Ungaria este intensa, dar experienta de peste 7 ani in Ursus Breweries mi-a aratat ca succesul poate fi atins daca exista determinare, spirit de echipa si inovatie. Construind pe aceasta baza si incurajat de rezultatele excelente inregistrate in ultimii ani, plec in Ungaria cu ambitia ca, impreuna cu echipa de acolo sa continuam sa livram rezultate deosebite pentru grupul din care facem parte", declara Andrei Haret (foto).
Haret s-a alaturat echipei Ursus Breweries in 2003 in functia de vicepresedinte financiar si IT, devenind in mai 2006 vicepresedinte de vanzari si distributie.
Subsidiara a SABMiller plc, Ursus Breweries este unul dintre cei mai mari producatori de bere din Romania. Compania are sediul central in Bucuresti si detine patru fabrici de bere in Cluj-Napoca, Timisoara, Buzau si Brasov, avand peste 1.700 de angajati. Marcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timisoreana, Ciucas, Azuga, Stejar, Redd’s, Peroni Nastro Azzurro, Pilsner Urquell si Miller.
Comenteaza articolul "Primul roman care preia conducerea unei companii din cadrul SABMiller"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS