Producatorul de materiale de constructii Somaco Grup Prefabricate, detinut de fondul de investitii suedez Oresa Ventures, a trecut in 2009 printr-un amplu proces de organizare, scopul final fiind eficientizarea afacerilor.
Primul pas pe care l-a facut fondul de investitii, dupa ce a achizitionat compania in septembrie 2008, cu cateva zile inainte de prabusirea bancii americane Lehman Brothers, a fost aducerea unui nou management.

Cea mai importanta numire a fost cea a lui Gabriel Colobatiu, fostul sef al SMC Turda, in functia de director general al companiei. Apoi, cu exceptia directorilor celor trei fabrici ale producatorului de BCA si a doi directori departamentali, tot managementul companiei a fost schimbat, incepand cu directorul financiar si terminand cu cel de resurse umane.

“Schimbarile efectuate de noul Somaco Grup Prefabricate au fost in managementul companiei, dar si in angajarea a circa 80 de oameni noi care au compensat pensionarile si plecarile de personal. De asemenea, ca noua strategie a companiei am trecut de la situatia de a fi un simplu furnizor de prefabricate la aceea de a fi un furnizor de solutii integrate pentru prefabricate. Nu in ultimul rand, ne-am schimbat identitatea vizuala declinata intr-un nou logo si noi materiale de prezentare (folie de ambalare, cataloage, brosuri etc.)”, a declarat Gabriel Colobatiu pentru Wall-Street.

Anuntul privind numirea lui Colobatiu l-a precedat pe cel prin care reprezentatii fondului de investitii estimau ca vor reusi sa atinga o cifra de afaceri de 60 mil. euro in 2013-2014, de trei ori mai mult decat valoarea inregistrata in 2008.

Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 50 mil. lei (11,8 mil. euro). La inceputul lui 2008 insa in portofoliul Somaco S.A. se aflau sapte unitati de productie: Adjud, Alexandria, Buzau, Doaga, Galati, Roman si Drobeta Turnu - Severin.

Oresa Ventures a achizitionat insa cele mai mari capacitati, respectiv fabricile din Adjud, Buzau si Roman, suma platita fiind de 32,5 mil. euro. Celelalte patru fabrici au fost incluse in SMC Prefabricate pentru Constructii (fosta Somaco S.A), in vreme ce Sonriso, compania prin care fondul de investii a cumparat cele trei unitati de productie, a devenit Somaco Grup Prefabricate.

“Bineinteles ca ne propunem in continuare sa atingem o cifra de afaceri de 60 mil. euro, insa la acest rezultat se va ajunge cu un decalaj de 1-2 ani fata de planificarea initiala - decalaj rezultat in urma crizei economice”, mentioneaza Colobatiu.

Cele trei fabrici ale Somaco Grup Prefabricate au suportat investitii de 10 mil. lei (2,4 mil. euro) de la intrarea fondului de investitii in actionariat, iar capacitatea anuala lor de productie a crescut de la 200.000 de metri cubi (mc) de Beton Celular Autoclavizat (BCA) la 300.000 de mc. De asemenea, au fost majorate si capacitatile de producere a prefabricatelor, la 36.000 – 40.000 de mc. anual.

Pentru anul acesta, bugetul de investitii al companiei este de 5 mil. lei (1,2 mil. euro) si vizeaza lucrari de mentenanta, cat si cresteri ale capacitatilor de productie existente.

Planurile Oresa prevad realizarea unor investitii de 8-10 mil. euro in compananie, pana in 2012.

Datorita pozitionarii geografice a celor trei unitati de productie, cea mai mare parte a vanzarile companiei se desfasoara in zona Moldovei. De asemenea, Somaco a intrat cu produsele sale si spre centrul tarii, in conditiile in care poate livra pe o raza de 300 de km in jurul fiecare fabrici.

Circa 80% din vanzarile de BCA ale companiei merg catre consumatorii finali care, in ciuda crizei, inca dispun de bani pentru construirea de locuinte, in conditiile in care piata imobiliara stagneaza. De asemenea, Somaco a pus accent in 2010, ca si in 2009, pe vanzarile de materiale de structura, dat fiind lipsa unor proiecte majore de infrastructura.

“Masurile de austeritate sunt dureroase si cred ca era mai bine daca se diminuau cheltuielile administrative din institutiile publice. Chiar daca aceste masuri impuse de catre autoritati sunt dure, consideram ca sentimentul de proprietate care predomina in tara noastra, ii va determina pe romani sa-si construiasca in continuare locuinte, chiar daca bugetele sunt mai restranse si perioada alocata acestei investitii personale este mai larga”, precizeaza directorul general al producatorului de BCA.

Totodata, chiar daca masurile de austeritatea ar putea duce la scaderea consumului, sectorul constructiilor va fi mai putin afectat decat piata electrocasnicelor.

“Populatia va prefera sa nu-si schimbe televizorul sau frigiderul in mai mare masura decat sa renunte la anumite lucrari de constructii”, spune executivul companiei.

Colobatiu este de parere ca statul ar putea sa dezmorteasca sectorul constructiilor si al marilor proiecte de infrastrucra prin concesionarea acestora, precum si pe crearea unor parteneriate de tipul public-privat (PPP). Totodata, o alta solutie ar fi cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene prin reducerea birocratiei.

“Sunt suficiente fonduri publice pentru lucrari de canalizare sau reabilitare poduri, de exemplu, care ar putea ajuta producatori locali de materiale de constructii. Tinand cont de actuala situatia economica credem ca ne vom reveni atunci cand isi va reveni si restul Europei”, apreciaza Colobatiu.

In ciuda conditiilor dificile din economie si a lunilor de iarna foarte dure, compania a reusit sa vanda in primele patru luni atat cat si-a bugetat. Somaco si-a propus pentru 2010 realizarea unei cifre de afaceri cel putin la fel de mare ca in 2009, insa considera ca are potentialul pentru a realiza o crestere de 10%, pe fondul majorarii vanzarilor.

Producatorul de materiale de constructii estimeaza ca piata de BCA va ramane anul acesta la o valoare similara celei inregistrate in 2009, dar se asteapta la o usoara crestere pentru 2011.

“Piata de BCA ar trebui sa creasca anul viitor cu 2,5 – 5%, pe fondul imbunatatirii contextului economic general precum si a stabilitatii economice a Europei. Nu cred ca nivelul din 2008 al pietei de BCA, precum si al sectorului constructiilor, va fi atins mai devreme de 2014. Oricum, 2008 a fost un an de exceptie si nu este corect sa fie luat ca punct de referinta. In acest moment toata lumea e mai prudenta si totul se intampla cu o viteza mai mica", spune Colobatiu.

Asociatia Pro BCA, care include cei mai importanti producatori locali de BCA, printre care si Somaco, estimeaza ca piata de BCA s-a ridicat la 2,3 milioane mc in 2009, pentru 2010 fiind asteptata o scadere de 10%.

Dupa redresarea situatiei economice si a pietei constructiilor, Colobatiu nu exclude ca fondul de investitii sa faca alta achizitii pe piata locala de BCA. Pana in prezent, alti doi producatori de BCA, Celco Constanta si holdingul Macon-Simcor si-au anuntat intentia de a cumpara unul din competitorii de pe piata locala.

La momentul preluarii, cele trei unitati de productie avand aproximativ 500 de angajati, numarul acestora depasind in prezent 400 de oameni.

Somaco Grup produce materiale de constructii in cele trei fabrici ale sale, acoperind o gama diversificata de produse: BCA, prefabricate pentru infrastructura si prefabricate pentru constructii civile si industriale.

Oresa Ventures activeaza in principal in Europa Centrala si de Est, fiind prezenta in Romania din 1997. Oresa vizeaza cu precadere investitii in trei mari sectoare: servicii financiare, business services si materiale de constructii, dar si FMCG, servicii medicale, distributie, servicii si business to business.

In Romania, printre companiile aflate in prezent in portofoliul Oresa Ventures se afla Fabryo (100%), Somaco Grup Prefabricate (100%), Kiwi Finance (circa 80%), Trinity (circa 60%).

De-a lungul timpului, Oresa Ventures a investit peste 150 milioane de euro in Europa Centrala si de Est.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri