Valoarea schimburilor comerciale dintre Romania si Maroc, s-a situat, la finele anului trecut, la 93 milioane dolari, un nivel ”departe de posibilitati\", a declarat marti, la Forumul de afaceri romano-marocan, ministrul Economiei si comertului, Ioan Codrut Seres.
La 31 ianuarie 2006, schimburile comerciale intre cele doua tari au totalizat 11,08 milioane dolari, Romania exportand in Maroc produse in valoare de 10,68 milioane dolari si importand in valoare de 0,40 milioane dolari.

Romania exporta in Maroc autoturismul Dacia Logan, lemn, produse metalurgice, produse chimice, ingrasaminte, articole sanitare, bunuri de consum, fire si fibre sintetice etc. Din Maroc importam fosfati (peste 90%), conserve de legume, conserve de peste, citrice, incaltaminte, textile, conform Rompres.

"MEC va ramane un apropiat al oamenilor de afacere marocani care investesc in Romania", a subliniat Codrut seres, adaugand ca "Romania trebuie sa dezvolte relatiile cu partenerii traditionali", in randul carora se inscrie si Marocul.

Forumul de afaceri romano-marocan a fost gazduit marti de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a reprezentat un prilej pentru oamenii de afaceri din cele doua tari de a identifica noi oportunitati de afaceri si domenii de interes comune.

Evenimentul a fost prezidat de vicepresedintele CCIR, Aurel Vainer, si i-a avut printre participanti pe ministrul Economiei si Comertului, Codrut seres, din partea Guvernului roman, iar din partea Marocului pe ministrul Industriei, Comertului si Modernizarii Economiei, Salahaddine Mezouar, pe directorul Productiei Industriale, Jamal Eddine El Jamali si pe excelenta sa Lahcen Azoulay, ambasadorul Marocului la Bucuresti.

Ministrul Economiei din Maroc a tinut sa sublinieze avantajele pe care le vor avea oamenii de afaceri romani din relatia tarii sale atat cu lumea araba cat si cu tarile africane. "Pozitia geografica si geostrategica a Marocului este interesanta si atractiva pentru exporturi. De asemenea, poate largi spectrul de afaceri pentru investitorii romani", a declarat Salahaddine Mezouar.

Forumul a fost urmat de o sesiune de discutii bilaterale intre afaceristii din cele doua tari. Relatiile economice dintre Romania si Maroc au scazut pana in anul 2000 (de la 53,1 milioane dolari in 1995, la 40,7 milioane dolari in 2000), ca mai apoi sa urmeze un curs ascendent, ajungand la 93,38 milioane dolari in 2005. Importul de fosfati era de 850.000 tone anual in 1989, urmand o scadere puternica spre sfarsitul anilor 90 (89.000 tone in 1998). in ultimii doi ani, se inregistreaza o tendinta de crestere, cu 300.000 tone in 2005.

Romania si Marocul doresc sa diversifice cooperarea economica

Secretarul de stat pentru afaceri globale din Ministerul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, si ministrul industriei, comertului si reformei al Regatului Maroc, Salaheddine Mezouar, si-au exprimat marti, la Bucuresti, in cadrul unei intrevederi, dorinta de a extinde cooperarea economica dintre cele doua state.

Partea romana a reiterat disponibilitatea si capacitatea companiilor autohtone de a participa la proiecte de infrastructura in Maroc, de exemplu in domeniul lucrarilor portuare si al constructiilor sociale. A fost mentionat si domeniul turismului, care este considerat o alta arie de cooperare cu potential deosebit pentru relatiile bilaterale, informeaza Rompres.

Interlocutorii au evidentiat raporturile excelente existente la nivel politic intre cele doua state, dar au adaugat ca este necesara o intensificare a cooperarii mai ales pe plan economic, pentru a valorifica astfel mai bine potentialul Romaniei si al Regatului Maroc.

Din acest motiv, cele doua parti s-au pronuntat in favoarea unor contacte mai intense, derulate in mod periodic, intre mediile lor de afaceri. in context, a fost exprimata satisfactia pentru faptul ca ministrul marocan este insotit de un grup de oameni de afaceri cu potential deosebit.

Salaheddine Mezouar se afla intr-o vizita oficiala in Romania la invitatia ministrului economiei si comertului, Ioan-Codrut Seres.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri