Alaturi de Dorinel Mucea, mai sunt acuzati si alti doi romani numiti in importante functii bugetare: Radu Mihai Donciu (consilier al Ministrului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, cu responsabilitati pe linia privatizarii agentilor economici in subordinea ministrului) si Marius Robert Neagoe (directorul Directiei Juridice a Oficiului Participatiilor Statului si Privatizare in Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului).

Robert Neagoe, directorul Directiei Juridice a Oficiului Participatiilor Statului si Privatizare in Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, este sotul presedintelui Tribunalului Municipiului Bucuresti, Monalisa Neagoe. Intrebata de reporterii agentiei NewsIn daca au avut loc perchezitii, in dimineata de miercuri, la domiciului familiei, Monalisa Neagoe a refuzat sa faca vreo declaratie, spunand ca nu stie nimic, iar functia o impiedica sa ofere orice amanunt despre situatia sotului sau.

Robert Neagoe si Dorinel Mucea au fost implicati in privatizarea Petrom. Primul a semnat contractul care acum se afla in atentia anchetatorilor, iar Mucea a negociat forma acestei document. Alte trei persoane - Mircea Flore Calin, Michal Susak si Vadim Benyatov - au fost sau sunt inca reprezentanti ai firmei Credit Suisse First Boston (CSFB), consultant ales de statul roman in mai multe procese de privatizare, printre care si Petrom si Romtelecom.

Vadim Beanyatov, de la Credit Suisse First Boston, a fost implicat nu numai in privatizarea Petrom, ci si a altor companii din centrul si estul Europei care se ocupa cu afaceri in domeniul energetic. Mircea Flore, vicepresedintele Credit Suisse First Boston (CSFB), a semnat la CERF, in mai 2006, contractul de consultanta pentru listarea la bursa a companiei de telecomunicatii Romtelecom.

Michal Susak a lucrat pentru Credit Suisse First Boston, iar acum lucreaza pentru PPF Investments, compania de investitii specializata in Europa Centrala si de Est care a lansat o oferta de cumparare a actiunilor bancii Romexterra. In cursul lunii iunie 2006, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a primit din partea organelor cu atributii pe linia securitatii nationale o sesizare in legatura cu existenta unei grupari de criminalitate organizata, constituita in jurul cetateanului bulgar Tamen Stancev, consultant al unei societati bancare internationale pentru afaceri derulate in Romania, grupare formata din mai multi demnitari si functionari publici din institutiile centrale cu atributii in domeniul privatizarii. Scopul gruparii era acela de a obtine, in afara cadrului oficial, date si documente de natura a periclita securitatea statului.

Procurorii DIICOT Structura Centrala, au dispus inceperea urmaririi penale fata de invinuitii Stancev Stamen (consultant international), Mihai Dorinel Mucea (adjunctul sefului Oficiului Participatiilor Statului si Privatizare in Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului) si Radu Mihai Donciu (consilier al Ministrului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, cu responsabilitati pe linia privatizarii agentilor economici in subordinea ministrului), Flore Mircea Calin (reprezentant permanent in Romania al unei societati de consultanta bancara), Neagoe Robert Marius (directorul Directiei Juridice a Oficiului Participatiilor Statului si Privatizare in Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului), Mustafa Oral, Susak Michal (consultant international), Vadim Benyatov Don (consultant international) pentru savarsirea unor infractiuni care aduc atingere securitatii nationale, se spune in comunicatul remis agentiei NewsIn, miercuri, de Parchetul General.

Citeste si:

Reamintim ca Dorinel Mucea este cel care a negociat contractul de privatizare al Petrom si, totodata, personajul despre care o sursa declara, zilele trecute, pentru agentia NewsIn, ca ar fi intervenit la ANRGN si a intrebat un angajat de aici daca Petrom poate avea tarife preferentiale pentru consumatorii casnici.

Comunicatul ANRGN mentioneaza ca in calitate de autoritate in domeniul gazelor naturale, cu atributii de reglementare si control, ANRGN intelege sa aplice legislatia in vigoare, sa trateze in mod egal toti consumatorii din Romania si sa ramana deoparte de orice alte speculatii.

ANRGN informeaza ca "nu a primit oficial din partea nici unui producator oferte de pret preferential pentru consumatorii casnici" si ca "departamentul de preturi si tarife al ANRGN a fost solicitat neoficial de catre reprezentanti ai MEC sa evalueze impactul diferentierii preturilor de achizitie a gazelor naturale de la producator in functie de destinatia acestora, respectiv pentru consumul casnic si pentru consumul non-casnic".

Specialistii din cadrul departamentului Preturi si Tarife au respins aceasta idee pentru ca presupunea "un tratament inegal al consumatorilor, incalcarea legislatiei in vigoare privind subventionarea incrucisata si a practicii europene curente". Autoritatea subliniaza ca "diferentierea preturilor nu se realiza prin diminuarea profitului producatorului, ci era conditionata de compensarea pierderii pe segmentul casnic prin ridicarea substantiala a pretului pentru consumul non-casnic".

La finele lui 2005, ANRGN primise din partea Consiliului Concurentei aviz nefavorabil pentru un demers similar. In ceea ce priveste acuzatiile aduse joi de ministrul economiei, Codrut seres, reprezentantii ANRGN sustin ca au semnalat oficial, inca din 19 septembrie 2006, ca se poate ajunge la necesitatea recalcularii preturilor, daca contractele dintre producatori si distribuitori nu sunt incheiate din cauza divergentelor privind achizitia gazelor naturale.