Chiar daca criza financiara nu loveste Romania in mod direct, recesiunea economica in care intra Europa afecteaza deja tara, au spus atat presedintele Traian Basescu, cat si premierul Calin Popescu Tariceanu la finalul summitului european dedicat crizei financiare.

"Perspectivele unei crize economice sunt foarte serioase. Deja efectele crizei se vad si in Romania. Pe agentia de presa austriaca s-a anuntat ca investitia Voestalpine se amana pentru 2009", a spus Tariceanu.

Potrivit cotidianului Die Presse, concernul austriac Voestalpine a anuntat ca din cauza crizei financiare si a nesigurantei crescande pentru dezvoltarea economica, amana pentru 2009 decizia privind construirea unui mega-complex siderurgic in Romania, Bulgaria, Turcia sau Ucraina.

Avertismentul premierului cu privire la perspectivele crizei economice au fost intarite si de presedintele Traian Basescu. "Criza economica nu va tine nici de guvernare, nici de sistemul financiar, ci de realitatea mediului in care ne aflam", a atras atentia Basescu, potrivit NewsIn.

"De aceea, resursele financiare care exista,
care pot fi atrase, trebuie dirijate catre productie, catre realizare de investitii, nu catre consum - daca vrem sa diminuam la maxim etapa a doua a crizei financiare, care e criza economica", a spus seful statului.

Citeste si:

"Efectele crizei economice mondiale se fac resimtite peste tot. Bancile nu mai au curajul sa se imprumute intre ele. Una nu stie de cealalta daca are produse toxice, toata lumea este blocata si de aceea exista riscul de gripaj al economiei reale. Aici trebuie sa fim prudenti si sa intelegem ca vor exista defectiuni in ce priveste investitiile", a explicat presedintele.

"Criza economica nu ne iarta daca nu suntem prudenti. Exista un risc de gripaj in economie, pentru ca bancile nu mai vor sa se imprumute reciproc", a insistat Basescu.

Acelasi mesaj de "prudenta" in politicile economice ale Romaniei l-a transmis si premierul, care a explicat ca reticentele bancilor de a se imprumuta reciproc se datoreaza neincrederii cu privire la "produse financiare toxice" pe care cealalta banca le-ar putea avea si care ar putea compromite recuperarea creditului.

Basescu a amintit de experienta pe care Romania
o are deja cu astfel de "active neperformante" ale bancilor, spunand ca pana aceste active nu sunt preluate de o alta entitate - cum a procedat Bucurestiul prin creearea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB), care a salvat bancile cumparand aceste active -, degeaba se pompeaza bani in sistemul financiar, care va ramane "putred".

Cititi si:

Voestalpine amana decizia de constructie a otelariei din Romania

Voestalpine amana decizia de constructie a otelariei din Romania

Voestalpine amana decizia de constructie a otelariei din Romania