Proiectul de aprobare a Ordonantei de Urgenta 34/2009 privind rectificarea bugetara a fost adoptat, ieri, de Camerele reunite ale Parlamentului, cu 181 voturi favorabile, 88 "impotriva" si nicio abtinere, toate amendamentele sustinute in plen de liberali fiind respinse.
Liberalii si udemeristii au sustinut in plen aproape toate cele 51 amendamente respinse de Comisiile de buget si introduse in raportul acestora, toate fiind respinse si de plenul reunit al celor doua Camere.

Amendamentele parlamentarilor opozitiei vizau renuntarea la diminuarile bugetare operate la unele ministere, in special cele ale Educatiei si Apararii, sau a sumelor alocate pentru finantare cu fonduri externe nerambursabile.

Ordonanta care ingheata salariile bugetarilor se aplica pana la sfarsitul anului


De asemenea, premierul Emil Boc a anuntat ca Executivul a prelungit pana la 31 decembrie 2009 actele normative care reglementeaza salarizarea in sectorul bugetar, dar a precizat ca, in masura in care vor exista resurse financiare, nu este exclusa majorarea salariilor mici.

"Asta inseamna ca actele normative care sunt astazi in vigoare vor fi si in perioada urmatoare in vigoare. In masura in care Guvernul va avea resurse financiare, vom putea discuta despre majorari", a declarat Boc, precizand ca se refera in special la majorarea salariilor si pensiilor mici. Premierul nu a dorit sa raspunda explicit daca masura decisa de Guvern presupune inghetarea salariilor in 2009.

Boc a spus ca, in 2009, cheltuielile cu salariile si pensiile sunt mai mari decat in 2008 pentru ca anul trecut au fost decise o serie de majorari ale pensiilor si salariilor.

Reprezentanti ai Executivului au declarat anterior, potrivit NewsIn, ca Executivul discuta in sedinta de marti prelungirea pana la finele anului a aplicabilitatii OUG 1/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar, ceea ce inseamna inghetarea salariilor pentru 2009 in sistemul bugetar.

Prin OUG 1/2009, adoptata la inceputul acestui an, Guvernul a decis prelungirea termenului de aplicabilitate a actelor normative care reglementeaza salarizarea categoriilor de personal din sectorul bugetar pana la 31 martie 2009. In urma cu cateva saptamani, Guvernul a decis prelungirea aplicabilitatii acestora cu inca o luna, pana la finele lunii aprilie.

Prin OUG aflata ieri in discutia Executivului, termenul de aplicare a acestor acte normative, care reglementeaza salarizarea categoriilor de personal din sectorul bugetar, se prelungeste pana la finele anului 2009.

Actele normative respective se refera la personalul contractual din sectorul bugetar, la functionarii publici, personalul contractual din unitatile sanitare publice, din sistemul sanitar-veterinar, la personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si la cel civil din aceste institutii, la personalul din justitie, controlorii financiari din cadrul Curtii de Conturi si la personalul din educatie.

Argumentele lui Pogea in favoarea impozitului forfetar

Ministrul de Finante, Gheorghe Pogea, a aparat, in fata plenului Camerelor reunite ale Parlamentului, necesitatea introducerii impozitului forfetar prin doua argumente: aplicarea unui tratament egal pentru toti contribuabilii, precum si necesitatea cresterii ponderii incasarilor la buget.

Pogea a spus ca Romania are cel mai mic nivel al veniturilor la bugetul public, de numai 32,8% din PIB, in timp ce in cazul Bulgariei reprezinta 40%, iar in statele nordice veniturile bugetare ajung pana la 55% din PIB. "Romania nu-si mai permite sa ramana mult timp la acest nivel", a conchis Pogea.

Ministrul a afirmat ca bugetul pe 2009, elaborat de catre Guvernul Boc, a avut in vedere evitarea adancirii deficitului bugetar la 9% din Produsul Intern Brut (PIB). De asemenea, sustine ministrul, programul anticriza a fost dus la indeplinire in proportie de 90%. Ministrul a accentuat ca rectificarea nu afecteaza nivelul investitiilor publice, iar acordul cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana asigura finantare mai ieftina decat cea obtinuta pana acum.

‘Ajustarea bugetara va permite crestere economica in 2010’


Pogea a spus ca rectificarea bugetului a fost determinata de scaderea veniturilor si a estimat ca, in 2010, Romania va avea din nou crestere economica.

El a mai argumentat nevoia rectificarii la numai doua luni de la adoptarea Legii bugetului de stat pe 2009 prin faptul ca schimbarile generate de criza economica au fost impredictibile si s-au succedat rapid. "O rectificare bugetara se impune de fiecare data cand, in mod obiectiv si independent de Guvern, conditiile economice interne si externe modifica nivelul celor doi parametri fundamentali ai bugetului, veniturile si cheltuielile. Datorita crizei financiare transformate in criza economica, a unor factori externi independenti, s-a modificat nivelul venitului public", a declarat Gheorghe Pogea, citat de NewsIn.

In ceea ce priveste acuzele opozitiei privind faptul ca Executivul revizuieste bugetul la numai doua luni de la adoptarea sa, Pogea a amintit ca precedentul Guvern a recurs la rectificari similare -13 in perioada 2005-2008, desi conditiile economice de atunci nu le justificau. "In 2005-2008, am avut una dintre cele mai mari cresteri economice, fapt ce confera un grad mare de predictibilitate, iar predictibilitatea nu trebuia sa duca la atatea rectificari bugetare (...) La ultima rectificare din 2008, cu toate ca Guvernul afla despre criza economica, bugetul este modificat in sensul cresterii veniturilor si cheltuielilor", a spus ministrul adaugand ca acest lucru a facut ca Romania sa fie pe locul 3 intre statele UE din punct de vedere al nivelului deficitului bugetar.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri