Investitiile straine directe (ISD) in Europa au stagnat in anul 2008, arata sondajul anual de atractivitate investitionala publicat recent de firma Ernst & Young. Ajuns la cea de-a saptea editie, acest sondaj examineaza valorile investitiilor straine directe in Europa, atat la nivelul proiectelor noi, cat si la cel al extinderilor prin ISD.

Sondajul releva faptul ca in anul 2008 in Europa au fost anuntate 3.718 de proiecte de investitii, cu doar sase proiecte mai mult decat in anul 2007. Daca numarul de proiecte a ramas aproape constant, impactul recesiunii iminente (atunci) la nivelul locurilor noi de munca a fost unul sever. Numarul de locuri de munca nou create a scazut cu 16%, pana la 148.333, accelerandu-se tendinta descendenta existenta incepand din anul 2004.

"Cei cinci ani de crestere sustinuta a investitiilor straine directe in Europa au luat sfarsit in 2008”, a declarat Marc Lhermitte, partener la Ernst & Young si autor al raportului. "Odata cu scaderea veniturilor si cresterea cheltuielilor de exploatare, proiectele de investitii au fost redimensionate in sensul reducerii lor, unele fiind chiar oprite. Multe companii si-au suspendat planurile de extindere geografica a pietelor lor si de achizitii.

Numarul de proiecte de ISD nu a avut o evolutie spectaculoasa in cazul Romaniei, inregistrandu-se doar o scadere usoara de la 150 in 2007 la 145 in 2008. Astfel, spre deosebire de alte tari (Ungaria: -26%, Belgia: -19%, Spania: -18%), in Romania evolutia descendenta a fost de numai 3% in 2008 comparativ cu 2007. Insa au existat si tari cu evolutii pozitive, printre care cele mai importante in Italia: +39%, Irlanda: +35% si Germania: +28%.

Referitor la numarul de locuri de munca noi create prin FDI, in Romania s-au inregistrat 11.403 in 2008 comparativ cu 12.464 in 2007 (-9%). Evolutii importante pozitive pe acest segment au fost in Bulgaria: +117%, Germania: +91% si Irlanda: +56%, cele negative inregistrandu-se in Republica Ceha: -63%, Slovacia: -57% si Serbia: -44%.

"Dar adevarata imagine a modului in care recesiunea globala a lovit investitiile straine va fi evidentiata de anul 2009. Deciziile de investitii pentru anul 2008 fusesera luate cu multe luni inainte de momentul declansarii crizei, fapt care explica de ce in 2008 Europa a inregistrat tot atat de multe proiecte de investitii directe ca si in anul anterior. Desigur, ne asteptam ca anul 2009 sa spuna o cu totul alta poveste."

Castigatori si perdanti


Tendintele ISD au fost relativ stabile in Germania, Elvetia, Suedia, Italia si Irlanda. Cresterea de 28% din Germania a fost alimentata de proiectele de noi sedii regionale (HQs) ale companiilor pentru piata germana sau pentru pietele din Europa de Est, dar si de cererea de servicii de afaceri si software din sectorul industrial.

Irlanda, desi afectata de planurile de relocare a productiei catre tari mai competitive din punct de vedere al costurilor, a avut o crestere de 35% a numarului de proiecte de investitii, datorita companiilor englezesti si americane care au continuat sa investeasca.

Unele industrii sunt mai avansate in lupta cu recesiunea. Industria producatoare de masini si echipamente a realizat o crestere de 19% in numarul de investitii straine directe din cauza unui val de cereri de turbine eoliene, componente pentru centrale solare si celule de combustibil (fuel cells).

"Unul dintre castigatori a fost industria de energie regenerabila, verde, care datorita noilor oportunitati de piata a generat aproape 6.000 de locuri noi de munca prin ISD in anul 2008. Afacerile care vor demonstra clarviziune in aceste vremuri, vor fi mai bine pozitionate pentru a avea acces la aceasta piata si pentru a castiga o cota mai mare din ea”, a spus Marc Lhermitte .

Serviciile financiare, serviciile pentru afaceri si externalizarea serviciilor de IT, au fost primele victime ale crizei in ceea ce priveste ISD, pe masura ce clientii lor isi reduceau numarul, in special in Marea Britanie, Franta si Spania. Numarul noilor locuri de munca din aceste sectoare si tari a scazut cu 33% in 2008. Unele dintre fostele destinatii preferate pentru ISD, cum ar fi Republica Ceha, Slovacia si Turcia, au inregistrat si ele o scadere dramatica a locurilor de munca noi, in special in industria de automobile si electronica.

Europa ca un refugiu - economiile emergente pierd teren pe termen scurt

Climatul economic nesigur a dus la o schimbare a starii de spirit in randul investitorilor, acum mai interesati de pietele pe care le cunosc mai bine. In viitorul imediat, companiile considera Europa ca o optiune mai sigura pentru investitii.

Conform sondajului, Europa de Vest alaturi de Europa Centrala si de Est au fost desemnate ca regiuni “sigure” pentru investitii de 40% respectiv de 39% dintre respondenti, fiind cele mai atractive regiuni in care investitorii ar dori sa isi infiinteze sau sa isi extinda operatiunile.
S-a evidentiat o scadere a interesului investitorilor fata de pietele emergente din grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India si China). Dupa ce a dominat topul atractivitatii in 2008, China pierde locul de lider, fiind plasata pe locul 3 ca destinatie pt ISD in care investitorii se gandesc sa stabileasca operatiuni in 2009. In acelasi top, India este pe locul 5, dupa America de Nord, in timp ce Rusia si Brazilia se afla pe locul 6 si respectiv pe locul 7.

"Astazi oamenii de afaceri sunt concentrati pe supravietuirea in criza si maximizarea veniturilor pe activele existente. Desi intrarea pe piete noi poate oferi oportunitati enorme, in aceeasi masura cresc si riscurile, de cele mai multe ori la cote pe care factorii de decizie nu si le pot permite”, a mai declarat Marc Lhermitte.

El spune ca tarile din grupul BRIC nu furnizeaza terenul sigur pentru investitii pe care il cauta acum investitori internationali pentru proiectele lor. “Europa este vazuta ca o regiune predictibila si sigura. Pe de alta parte, investitorii arata o mai mare loialitate fata de tarile lor de origine si de pietele istorice, lansand mai putine proiecte in tarile emergente din Europa. De aceea, pentru moment, ei prefera mai degraba sa stea acasa, decat sa se aventureze in strainatate", adauga managerul.

Previziuni pentru 2009

Recesiunea va impacta si mai mult ISD in Europa in 2009. Datele preliminare din primul trimestrul al anului indica deja o scadere de 8% a numarului de proiecte anuntate, comparativ cu perioada similara din 2008. Referitor la restul anului, 53% din executivii intervievati in cadrul sondajului spun ca nu au nici un proiect de tip green field sau de extindere in planurile lor.

Mark Otty, Managing Partner al Ernst & Young EMEIA, considera ca este important ca investorii si autoritatile sa coopereze pentru a incuraja investitiile transfrontaliere chiar si in perioade de recesiune. “Desi reactia naturala a investitorilor in perioada aceasta este de a actiona intr-un mod mai degraba protectionist, deschiderea frontierelor pentru investitii a avut beneficii importante pentru economia globala in ultimii 20 de ani si cred ca trebuie sa fie in continuare sprijinita."