Banca Mondiala a aprobat joi un imprumut de 300 milioane euro pentru Romania, banii reprezentand prima transa dintr-o serie de trei, ce vor duce suma totala la 1 miliard de euro.
Benoit Blarel, seful Biroului Bancii Mondiale in Romania, a spus ca imprumutul sprijina implementarea programului guvernamental de consolidare a modului in care sunt gestionate cheltuielile publice si de diminuare a impactului crizei asupra populatiei sarace.

Oficialul a spus ca imprumutul are rolul de a minimiza riscurile aferente crizei sectorului financiar national, prin abordarea vulnerabilitatilor existente si potentiale, precum si prin consolidarea procesului de reglementare si consolidare, in vederea sustinerii pe termen lung a unui "sector financiar mai rezistent, care sa functioneze mai bine", relateaza NewsIn.

"Abordarea agendei reformei structurale este foarte importanta, pentru ca intarirea rezistentei economiei la socurile crizei va sustine mai bine Romania in demersul de reluare a unei cresteri sustinute pe termen mediu”, a subliniat Swati Ghosh, Task Team Leader in cadrul programului.
Conducerea Bancii Mondiale anuntase anterior ca va aproba in 16 iulie primul imprumut, de 300 milioane euro, din cele trei convenite in aprilie intre guvern si reprezentantii BM, in valoare totala de 1 miliard euro, acordarea acestuia fiind legata de reforma administratiei publice.

Cel de-al doilea imprumut va fi de 360 milioane euro si ar putea fi aprobat pana la sfarsitul acestui an, iar cel de-al treilea imprumut, de 340 milioane euro, ar urma sa fie acordat la jumatatea anului 2010.

Banca Mondiala a cerut guvernului Romaniei sa faca reforme in trei sectoare diferite: administratia publica, sectorul financiar si protectia sociala.
Romania a ajuns in luna martie la un acord pentru o finantare totala de 19,95 miliarde euro pe o perioada de doi ani, din care 12,95 miliarde euro de la Fondul Monetar international (FMI), 5 miliarde euro de la Comisia Europeana (CE), 1 miliard euro de la Banca Mondiala si 1 miliard euro de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Banca Europeana de Investitii (BEI) si International Finance Corporation (IFC).

Banii de la FMI merg la Banca nationala a Romaniei (BNR), pentru sustinerea rezervei valutare, sumele de la CE si Banca Mondiala sunt destinate acoperirii deficitului bugetar, iar restul de un miliard de euro este pentru banci, in vederea sustinerii creditarii.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri