Joi, Ministerul de Finante a plasat obligatiuni in euro de 1 miliard euro pe pietele internationale, emisiunea fiind suprasubscrisa de aproape cinci ori. Titlurile au un cupon de 5%, iar randamentul oferit investitorilor a fost de circa 5,18% pe an, anunta NewsIn.

Emisiunea romaneasca a fost lansata la un moment favorabil, la putin timp dupa ce Standard & Poor's a imbunatatit perspectiva de rating a Romaniei de la negativa la stabila, la circa o luna dupa decizia similara a Fitch.

De asemenea, marja la CDS-uri (credit default swap), o masura a costului asigurarii riscului de intrare in faliment, a coborat miercuri la 205 puncte de baza in cazul Romaniei, cel mai scazut nivel din 30 septembrie. La acest nivel al marjei CDS, o datorie de 10 milioane euro va fi asigurata la un cost de 205.000 euro impotriva riscului de faliment in urmatorii cinci ani.

Fitch noteaza, in comunicatul de presa, ca exista riscuri legate de implementarea politicilor prevazute in bugetul Romaniei pe 2010, inclusiv inghetarea salariilor functionarilor publici si a altor cheltuieli, in timp ce consolidarea fiscala trebuie sa continue si in anii urmatori pentru a sustine ajustarea deficitului extern si a tempera tendinta de crestere a datoriei publice.

Autoritatile au agreat cu FMI o tinta de deficit bugetar de 5,9% din PIB. Fitch estimeaza ca datoria publica a Romaniei, inclusiv cea garantata public, se va cifra la 33% din PIB la finalul lui 2010, de la 21,8% din PIB la finalul lui 2008.

Potrivit Bloomberg, eurobondurile romanesti s-au apreciat in prima zi de tranzactionare, ca urmare a speculatiilor ca profilul de risc al tarii se va imbunatati si avansul economic va fi mai rapid.

Astfel, pretul a urcat de la 99,25% din valoarea nominala, cat era joi, la 100,375%, randamentul coborand la doar 4,91%, arata datele HSBC, una din cele trei banci care au intermediat emisiunea.