In sedinta de Guvern de astazi a fost aprobata OUG pentru completarea si modificarea Codului de Procedura Fiscala care prevede o reducere a dobanzilor de intarziere pentru creante bugetare de la 0,1% la 0,05%, pentru fiecare zi de intarziere, de doua ori mai mica fata de nivelul din prezent, si nici o suma penalizatoare pentru primele 30 de zile de intarziere.

"In linii mari e vorba de simplificarea vietii agentilor economici si de reducerea penalitatilor si majorarilor de intarziere pe care acestia le platesc", a explicat Vladescu, care a adaugat ca Guvernul a aprobat ieri proiectul de modificare a codului de procedura fiscala.

Astfel, plata cu intarziere a obligatiilor fiscale se sanctioneaza cu o penalitate de intarziere datorata pentru neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale principale.

Nivelul penalitatii de intarziere se stabileste astfel:

- daca stingerea se realizeaza in primele 30 de zile de la scadenta, nu se datoreaza si nu se calculeaza penalitati de intarziere pentru obligatiile fiscale principale stinse;
- daca stingerea se realizeaza in urmatoarele 60 de zile, nivelul penalitatii de intarziere este de 5 % din obligatiile fiscale principale stinse;
- daca perioada de neachitare depaseste termenul de 90 de zile, penalitatea va ajunge la 15% din obligatiile fiscale principale stinse.

Penalitatea de intarziere nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor.

De asemenea, din cele doua comisii fiscale existente, a fost desfiintata Comisia de proceduri fiscale pentru a nu exista riscul emiterii unor solutii neunitare. Astfel, Comisia Fiscala Centrala, care isi continua activitatea, va prelua atributiile comisiei desfiintate si anume dreptul de a emite decizii cu privire la aplicarea unitara a Codului de procedura fiscala, a legislatiei subsecvente acestuia precum si a normelor in legatura cu administrarea contributiilor sociale si a altor sume ce constituie venituri ale bugetului de stat.

Ordonanta de Urgenta mai prevede majorarea de la 1 milion lei la 5 milioane lei a plafonului creantelor fiscale contestate care delimiteaza competenta de solutionare a contestatiilor dintre directia de specialitate constituita la nivel central si structurile specializate constituite la nivelul directiilor teritoriale ale ANAF.

Toate aceste masuri vin in sprijinul agentilor economici si au rolul de a facilita activitatea micilor intreprinzatori.