Rata anuala a inflatiei a coborat in martie la 4,2%, arata datele publicate de Institutul National de Statistica. Cele mai mari cresteri de preturi au fost inregistrate la combustibili (1,95%).

“Prognoza noastra nu este schimbata cu mult fata de ce estimam inainte. Va urma o oarecare stagnare a procesului dezinflationist datorita efectului de baza. Prognoza noastra este sa ramanem la o rata a inflatiei pe la 4,2% pana spre sfarsitul acestei veri. In toamna speram sa vedem vesti mai bune si pana spre primavara anului viitor estimam o dezinflatie mult mai acentuata, iar apoi o stagnare”, a declarat Mugur Isarescu (foto), guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.

Rata inflatiei a coborat in conditiile in care aprecierea leului a ieftinit usor serviciile si a atenuat cresterea preturilor la alimente si marfuri nealimentare.

In 2010, in cosul de consum al romanilor, pe baza caruia INS calculeaza inflatia, alimentele au o pondere de 37,39%, marfurile nealimentare de 44,72%, iar serviciile cantaresc 17,89%.