Cele trei companii din subordinea Ministerului Economiei monitorizate de Fondul Monetar International (FMI) s-au incadrat in cheltuielile de personal stabilite, a declarat joi reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, la incheierea discutiilor cu ministrul Ion Ariton.
"Nu am discutat in amanunt despre restructurarea acestor companii, dar pana in luna septembrie acestea s-au incadrat in bugetele de venituri si cheltuieli", a declarat reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, citat de Mediafax.

Cele trei societati monitorizate sunt Termoelectrica, Compania Nationala Huilei si Electrocentrale Bucuresti.

Un alt subiect discutat cu oficialii FMI a fost masurile de eficientizare a activitatii operatorilor economici, printre acestea numarandu-se vanzarea pachetelor minoritare sau majoritare de actiuni detinute de minister la unele companii, reorganizarea unor companii in vederea privatizarii sau recapitalizarea unor societati prin atragerea de investitii in urma constituirii de societati mixte.

Totodata, in intalnire a fost abordat si stadiul procesului de valorificare a surplusului de certificate de emisii de gaze cu efect de sera.

Privatizarea Oltchim si Cuprumin, pe agenda discutiilor cu FMI

Discutiile dintre reprezentantii ministerelor Economiei si Finantelor si cei ai Fondului Monetar International au vizat, printre altele, initierea proceselor de privatizare la Oltchim (OLT) si Cuprumin, alaturi de alte proiecte de vanzare de actiuni la companii din sectorul energetic.

In cadrul intalnirii s-a discutat despre masurile de eficientizare a activitatii operatorilor economici, printre care vanzarea pachetelor minoritare sau majoritare detinute la unele societati, reorganizarea unor societati in vederea privatizarii, recapitalizarea unor societati comerciale prin atragerea de investitii in urma constituirii de societati mixte.

"Cu aceasta ocazie, au fost amintite proiectele de privatizare in sectorul energetic: valorificarea pe piata de capital a 15% din capitalul SNTGN Transgaz SA, 9,84% din OMV Petrom, 15% din SNGN Romgaz SA si 15% din CN Transelectrica SA, initierea proceselor de privatizare la SC Cuprumin si SC Oltchim, atragerea de investitii pentru SC Avioane Craiova, SC Moldomin, SC Uzina Termoelectrica Midia Navodari, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Craiova si centralele SC Termoelectrica de la Paroseni, Braila, Galati, Borzesti, Doicesti", se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri