Gradul de concentrare al pietei din Romania s-a dublat in 2009 (41%) comparativ cu 2008 (17%) dupa consolidarea mai multor grupuri internationale prezente pe piata locala, se arata intr-o analiza a Ensight Management Consulting.

Primele 10 companii de profil cumuleaza o pondere de aproximativ 77% din totalul primelor brute subscrise, in timp ce un numar de 7 grupuri de asigurari detin aproximativ 85% din totalul cotei de piata, potrivit tabelului de mai jos (click pentru marire).

Piata asigurarilor generale a inregistrat in continuare o crestere a primelor brute subscrise in 2009 (2% in RON), desi nu la fel de mare ca cea inregistrata in anii precedenti. Piata asigurarilor de viata, mai putin dezvoltata in Romania decat in alte tari europene, a fost puternic afectata de recesiunea economica, inregistrand o contractie de -14% in 2009.

In 2010, piata asigurarilor generale a fost grav afectata de caderea pietei de leasing. Piata asigurarilor auto a inregistrat schimbari de structura datorate cresterii vanzarilor asigurarilor de raspundere civila auto obligatorii (RCA) si a scaderii semnificative a asigurarilor auto optionale (Casco).

Clasele de asigurari generale cu cote reduse in totalul pietei asigurarilor generale au inregistrat un nivel ridicat de dinamism in 2008 si 2009. Un exemplu relevant il constituie schimbarile in cotele de piata, respectiv pozitiile principalilor competitori pe piata asigurarilor agricole. Astfel, Asirom a pierdut prima pozitie si aproximativ 13% din cota de piata, in timp ce Omniasig VIG a urcat pe pozitia a treia si a castigat 12% cota de piata .

Capitalul disponibil pe piata de asigurari a demonstrat o tendinta crescatoare, in special datorita segmentului asigurarilor de viata, care a inregistrat o rata medie de solventa de 4.46 in 2009 (cu 23% mai mult decat in 2008).

Profiturile inregistrate in 2009 la nivelul pietei asigurarilor au scazut cu 15% (comparativ cu 2008), in timp ce pierderile suferite de piata s-au dublat in acelasi interval (103%). Rezultatul net agregat al pietei de asigurari arata o pierdere de 582 milioane de lei.

Costurile operationale (de achizitie si administrative) au crescut la nivelul pietei cu 2% (crestere calculata in RON). Acest lucru se datoreaza cresterii costurilor pe segmentul asigurarilor generale (6%), in ciuda unei scaderi de 9% a costurilor de administrare si de achizitie pe segmentul asigurarilor de viata.

Citeste si:

In 2009, aproape 19% din primele brute subscrise au fost cedate pentru reasigurare in Romania, ceea ce reprezinta o scadere de 14%, comparativ cu 2008.

Masurile de reglementare se vor concentra in urmatorii 2-3 ani pe gestionarea riscului aferent sectorului de asigurari, iar tendintele pietei semnaleaza consolidarea moderata a pietei, dezvoltarea produselor inovative, intensificarea activitatii de rebranding si utilizarea in crestere a bancaassurance ca si canal de distributie pe piata asigurarilor.

Segmentul asigurarilor generale domina piata de profil din ECE

Piata asigurarilor din Europa Cenrtrala si de Est (ECE) se caracterizeaza printr-o concentrare mai ridicata pe segmentul asigurarilor generale, in comparatie cu media Uniunii Europene.

In Romania, aceste caracteristici sunt accentuate in comparatie cu celelalte tari ECE, piata asigurarilor generale detinand mai mult de 80% din piata asigurarilor, 60% fiind reprezentate doar de asigurari auto.

Tendinta generala pe piata de asigurari generale din CEE a fost de crestere usoara. Singura categorie a asigurarilor generale care a inregistrat o scadere usoara in regiunea ECE in 2009 a fost cea a asigurarilor de proprietate.

Piata asigurarilor de viata din majoritatea tarilor ECE nu a atins un grad de maturitate semnificativ si a fost puternic afectata de criza economica. Piata asigurarilor de viata din Romania a inregistrat o valoare de doar 7% din media ECE a asigurarilor de viata.

Cele mai utilizate canale de distributie a asigurarilor din ECE sunt subscrierile directe si intermediarii (agenti, brokeri). In 2009, aproximativ 36% din totalul primelor brute subscrise au fost negociate de brokeri (40% in sectorul asigurarilor generale si doar 6% pentru segmentul asigurarilor de viata).