Investitorii din Marea Britanie, Irlanda si SUA au primit 50% din obligatiunile in euro plasate ieri de Romania pe pietele internationale prin programul MTN (Medium Term Notes), iar fondurile de investitii au atras 58% din valoarea totala imprumutata, de 1,5 miliarde de euro, afirma surse bancare, citate de Mediafax.
Romania a atras joi 1,5 miliarde euro din vanzarea de obligatiuni pe cinci ani, la un randament de 5,29%, iar intreaga suma subscrisa a fost de 3 miliarde euro. Pretul platit pentru imprumut, de 5,29%, este doar cu 19 puncte de baza mai mare decat CDS-ul aferent Romaniei (costul de asigurare la restructurare/default).

Sursele bancare au declarat ca Ministerul Finantelor a stabilit impreuna cu aranjorii - Societe Generale si Erste Bank - au stabilit dupa subscrieri suma atrasa si alocarea in functie de tipul investitorilor si de distributia geografica a acestora.

Astfel, 30% din obligatiuni au avut cumparatori din Marea Britanie si Irlanda, reprezentand 450 milioane de euro.

Investitorii din SUA si bancile romanesti au atras fiecare 20% din titluri, corespunzator unei cote de cate 300 milioane de euro.
Pe urmatoarele pozitii se claseaza Germania si Austria (cu 8% din total) si tarile din Europa Centrala si de Est (tot cu 8%).

Investitorii din Belgia, Olanda, Luxemburg au preluat in total 5% din obligatiuni, iar cei din Asia detin 3% din titluri.

Dupa profilul cumpartorului, fondurile de investitii au preluat 58% din eurobonduri, bancile au luat pachete care insumeaza 30%, fondurile de pensii si companiile de asigurari au atras 8% din total, bancile centrale 3%, iar altii 1%.

Cel mai recent imprumut de pe pietele externe a avut loc in martie 2010, cand Romania a atras un miliard de euro printr-o emisiune de eurobonduri cu scadenta la 5 ani, la un cupon de 5% si un randament total de 5,17% pe an. Valoarea subscrierilor s-a ridicat la 4,9 miliarde euro.

Desi randamentul obtinut joi este mai mare, marja negociata este mai mica decat cea de anul trecut.

Pe piata interna, cea mai recenta licitatie pentru vanzarea de titluri in euro a avut loc pe 6 mai, cand Finantele au plasat obligatiuni cu scadenta la trei ani, la un randament mediu de 4,89% pe an.

Guvernul a aprobat la mijlocul anului trecut un program de emisiuni MTN pe piata internationala pe o perioada de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro.

Pe piata locala, Finantele au vandut titluri de stat in lei de 27,9 miliarde de lei prin emisiuni de obligatiuni si certificate de trezorerie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri