Romania, la fel ca si restul statelor din regiune care au trecut printr-un regim comunist, trebuie sa indeplineasca trei conditii pentru ca economia sa functioneze, respectiv sa existe competitie, reguli si o etica interna, este de parere , numit de Yale Economic Review una dintre cele „5 minti luminate ale economiei”.
Sedlacek (34 de ani) este in prezent economist-sef la cea mai mare banca din Cehia – CSOB. Acesta a mai ocupat functia de consilier pe teme economice al fostului presedinte ceh Vaclav Havel, avand ca responsabilitati consolidarea fiscala, reforma sistemului de taxe, a sistemului de pensii si a celui medical.

„Tari precum Cehia sau Romania au de indeplinit 3 criterii pentru a avea o economie functionala. In primul rand, trebuie sa existe o etica interna, care sa-i conduca pe oameni spre a face lucruri bune. In al doilea rand, ar trebui sa existe competitie, pentru ca in 1989 nu aveam asa ceva. In final, trebuie sa existe o reglementare, intrucat 40 de ani am avut reguli si dupa caderea comunismului nimeni nu a mai vrut sa auda de ele. Comunismul a supravietuit pentru ca oamenii trisau, fara coruptie regimul ar fi cazut imediat. In capitalism este mai greu sa trisezi”, a explicat Tomas Sedlacek.

Acesta a aratat ca aparitia crizei a fost cauzata de consumul excesiv din perioada de boom economic si ca in prezent opinia publica este de parere ca iesirea din recesiune se poate realiza tocmai prin stimularea consumului.

„Ce inseamna sa ai o economie buna? In anii de crestere economica trebuie sa reduci acest avans tocmai pentru a pune deoparte pentru anii in care vine recesiunea. Ciclurile economice sunt firesti, despre primul se vorbeste chiar in Biblie, unde se mentioneaza despre 7 ani de bogatii si de 7 ani de seceta”, a precizat Sedlacek.

Diferenta dintre coruptia in Romania si cea din Marea Britanie

Presedintele Camerei de Comert Anglo-Romane, , a explicat ca mita in Romania difera fata de cea din Marea Britanie prin faptul ca pe plan local aceasta este pe fata, in timp ce in Anglia este aproape inexistenta.

„Mita nu se acorda in Marea Britanie, ci companiile o ofera in afara tarii. Din aceasta cauza a intrat in vigoare la 1 iulie Legea contra mitei”, a adaugat Breden.

Legea prevede sanctionarea companiilor britanice pentru acte de coruptie chiar daca isi desfasoara activitatea in alte state.

1. Cum poate sa iasa din criza economia romaneasca?




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri