Strategia celor sase institutii bancare prevede , pentru urmatorii ani, continuarea procesului de extindere. Dupa ce o lunga perioada de timp au avut o prezenta relativ discreta pe piata financiara romaneasca, grupurile bancare elene au adoptat in ultima perioada o atitudine mai agresiva, bazata in special pe dezvoltarea segmentului de retail. Dupa achizitionarea BCR de catre Erste Bank, aproape 90% din sistemul bancar romanesc a fost privatizat. CEC si EximBank sunt ultimele banci care au ca actionar majoritar statul.

Investitii semnificative in Bancpost

Pe parcursul anului 2005, Bancpost a investit sume importante in dezvoltarea sistemului informatic si a retelei de filiale si sucursale. Actionarul majoritar al bancii, grupul EFG Eurobank, isi propune, pentru anul 2006, sa atinga un numar de 200 de agentii situate pe intreg teritoriul tarii. In paralel cu investitiile la nivelul Bancpost, EFG a demarat constructia unui grup financiar. Astfel, in jurul Bancpost, au luat nastere o divizie de leasing si una destinata acordarii de credite de consum (Euroline Retail Service). De asemenea, grupul elen a infiintat anul trecut o companie imobiliara (EFG Property Service).

Tot anul trecut, Bancpost a operat o majorare de capital de 92 milioane euro, banca-mama contribuind cu mai mult de jumatate din suma. Aceste influxuri de capital au permis bancii sa isi dezvolte seviciile de creditare in ciuda masurilor restrictive luate de Banca Nationala.

Bancpost este a sasea banca din Romania si detine aproximativ 4,5 din totalul activelor bancare. EFG Eurobank este una dintre pretendentele la achizitionarea pachetului majoritar de 85% din actiunile Casei de Economii si Consemnatiuni.

Alpha Bank, pe locul trei la capitalizare

Grecii au pompat, in 2005, aproximativ 126 milioane de euro in Alpha Bank. Acest lucru a determinat ascensiunea bancii pana pe a treia pozitie din punctul de vedere al capitalizarii. Pe primele doua locuri se situeaza BCR si, respectiv, BRD. Reteaua de agentii Alpha cuprinde acum 30 de unitati, dar banca intentioneaza sa se extinda pana la 150 de filiale si sucursale.

Grupul NBG a majorat in februarie capitalul Bancii Romanesti cu peste 60 de milioane euro, pana la 110 milioane.

Pe parcursul acestui an, grupul din Grecia urmeaza sa decida daca va mentine titulatura de Banca Romaneasca sau va promova un brand propriu.

Citeste si:

Piraeus Bank a demarat in 2005 un program agresiv de expansiune, investind in acest sens mai mult de 40 milioane euro. Piraeus a intrat pe piata bancara din Romania in anul 2000 prin achizitionarea Credit Bank Pater. Principala tinta a bancii este majorarea cotei de piata in urmatorii 2 ani. In prezent, Piraeus detine doar 0,8% din piata.
Egnatia si Emporiki Bank sunt institutii bancare de dimensiuni mai reduse, dar anunta planuri ambitioase pentru viitor.

Egnatia va contracta un credit de 7 milioane euro de la banca-mama pentru a-si sustine politica de dezvoltare teritoriala. Egnatia are doar noua sucursale la nivel national. Banca intentioneaza sa isi dubleze activele pana la 240 milioane euro.

Romania, paradis bancar

Profitul net al bancilor comerciale in Romania s-a situat in 2005 la nivelul a 547,7 milioane euro, reiese din datele BNR. Acesta cifra reprezinta o crestere de 18,29% fata de anul precedent. Bancile comerciale aduna 95% din profitul total, in timp ce subsidiarele bancilor straine au obtinut doar 5% din profitul total net.

BCR a avut un profit de 202 milioane euro, ceea ce reprezinta mai mult de 35% din total si 82% din profitul bancilor cu actionariat majoritar autohton. Dintre bancile comerciale, institutiile ce au un capital majoritar autohton sunt BCR, Transilvania, Carpatica, Libra Bank, Mindbank si Daewoo Bank. Intrarile totale in sistemul bancar s-au marit de 2,7 ori fata de anul 2004, pana la 16,7 miliarde euro. In acelasi timp iesirile au crescut cu 288%, pana la 5,58 miliarde euro.

BCR si BRD detin impreuna aproximativ 66% din profitul total al sistemului bancar romanesc.

Investitiile grecesti, in crestere

Desi companiile grecesti nu ocupa inca un loc fruntas in topul investitorilor straini, ele se situeaza pe un trend ascendent. Astfel, operatorul de telefonie mobila Cosmote se afla pe locul 8 intr-un top al investitorilor realizat de Agentia Romana pentru Investitii Straine. Pe locul 41 in acelasi clasament se regaseste National Bank of Greece, actionar majoritar al Banca Romaneasca, in timp ce Egnatia Bank este pe locul 77, iar Alpha Bank pe 82.