Miercuri, banca centrala afisase un curs de referinta de 4,2200 lei/euro.

Astfel, leul s-a depreciat in primele tranzactii de la 4,2165 la 4,2267 lei/euro, dupa care moneda nationala a recuperat o parte din terenul pierdut, iar la 13:30, bancile cotau un euro cu 4,2215 lei.

In regiune, zlotul era cotat la un nivel ridicat in deschidere, dupa care cursul monedei poleneze a ocscilat intre 4,1205 si 4,1467 zloti/euro, fara o tendinta clara de evolutie. La randul sau, forintul unguresc s-a apreciat initial de la 281,90 la 281,10 forinti/euro, dupa care a pierdut teren destul de brusc pana la 283,50 forinti/euro, dar a revenit apoi la fel de rapid spre 281 forinti/euro.

Fata de moneda americana, cursul de referinta afisat de BNR a coborat la 3,4961 lei/dolar, cu peste 3 bani (0,89%) fata de nivelul de miercuri, scrie NewsIn,

Pe piata internationala, cursul dolarului a urcat treptat de la 1,1957 la 1,2088 dolari/euro, iar la 13:30, ora Romaniei, euro era cotat la 1,2050 dolari.

In piata monetara, dobanzile pe termen foarte scurt au scazut usor, sub rata dobanzii de politica monetara, de 6,25% pe an.

Astfel, in prima parte a zilei, BNR a afisat un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 5,71% pe an, in scadere fata de nivelul de miercuri, de 5,91%, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a coborat la 6,21%, de la 6,41% in sedinta precedenta.