Clientii nemultumiti vor mandata avocatii sa negocieze cu bancile si, eventual, sa ii reprezinte in procese colective, dupa ce unele discutii purtate direct cu reprezentantii institutiilor de credit nu au ajuns la niciun rezultat.
"Luni voi semna contractul de asistenta juridica, pentru circa 300 de clienti ai BCR. Totodata, lista clientilor Volksbank cu care voi semna in curand a fost limitata de asemenea la aproximativ 300 de persoane, din cauza ca s-ar depasi anumite limite de gestionare administrativa a unui eventual proces", a declarat avocatul Gheorghe Piperea.

El a precizat ca va exista o incercare de negociere, iar daca aceasta va esua atunci se va ajunge la proces, relateaza Mediafax.

Piperea a spus ca plangerile clientilor nu au nicio legatura cu Ordonanta de Urgenta 50 privind creditele de consum, ci cu unele clauze, considerate abuzive, care incalca legi mai vechi.

"De exemplu, in unele contracte dobanda este variabila si stabilita in functie de indicele de referinta al bancii, afisat doar la sediul institutiei. O lege din anul 2000 stabileste ca clauzele opace, confuze, care depind de banca sunt nule", a aratat avocatul.

Totodata, el spera ca bancile vor fi suficient de responsabile si atente astfel incat sa se evite procesele, care ar fi "un cosmar" pentru toata lumea.

"Astfel de procese prezinta un risc reputational pentru banca si sistemul bancar in totalitate", a apreciat avocatul.

Clientii Volksbank sunt primii care au inceput o ampla ofensiva impotriva bancii, prin organizarea in grupuri pe internet unde discuta despre problemele pe care le intampina in relatia cu institutia de credit. Ulterior, exemplul lor a fost urmat de clienti ai BCR, Bancpost, Raiffeisen si Banca Transilvania.

Mai mult, clientii Volksbank si ai BCR s-au intalnit saptamana trecuta, iar in urma presiunii realizate numarul celor care fac parte din grupurile de pe yahoo a urcat de la circa 600 la aproape 1.500 persoane si, respectiv, de la sub 400 la aproape 500 de persoane.

Conducerea Volksbank a acceptat sa discute cu clientii nemultumiti, dar in timpul intalnirii care a durat peste trei ore nu a venit cu o oferta concreta.

"Au facut intalnirea pentru imagine. Nu ne-au oferit nicio solutie, desi ne-au spus ca prefera sa nu existe un proces, sa se ajunga la o intelegere amiabila. Totusi, ei au spus ca vor remedia o parte din probleme, fiind destul de receptivi", a declarat unul dintre clientii participanti la intalnire.

El a mai spus ca unii dintre reprezentantii grupului de clienti ai Volksbank vor incerca sa gaseasca niste clauze comune impreuna cu departamentul legislativ al bancii.

Clientii Volksbank reclama mai multe neregularitati in contracte, printre care perceperea comisionului de risc si aplicarea incorecta a unor formule de calcul in urma careia sumele de plata sunt mai mari decat ar trebui. Unii clienti ai bancii au castigat inainte de aparitia Ordonantei 50 procese impotriva institutiei, ceea ce arata ca unele numultumiri legate de contractele de creditare nu au legatura cu noile reglementari.

Un alt grup pe Yahoo este format din clientii Raiffeisen, acesta fiind infiintat la mijlocul saptamanii si adunand pana in prezent mai putin de 100 de persoane.

Presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, a declarat ca stie despre situatia existenta si ca banca are aproximativ 1,3 milioane de clienti cu credite.

"Suntem mereu deschisi la dialog, dar ramane la latitudinea clientilor daca acesta este modul in care vor sa discute cu noi", a continuat van Groningen, precizand ca banca nu este gata sa negocieze costul creditului cu fiecare client.

El a precizat ca sunt anumiti oameni care considera ca datorita noilor reglementari pot renegocia toate costurile, lucru care nu este adevarat si care imbogateste avocatii.

"Noile reglementari sunt legate de transparenta, nu au nimic de-a face cu ieftinirea creditelor si renegocierea contractele existente. Se uita scopul. (…) Daca cineva spune ca ma va da in judecata, atunci sa ma dea in judecata si vom vedea ce se intampla in instanta", a adaugat seful Raiffeisen, mentionand ca banca are 600 de procese deschise in Romania.

El a mai spus ca transparenta, promovata de legislatia europeana, poate duce in timp la ieftinirea creditelor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri