Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fix ape piata locala, va ajunge a doua companie de televiziune pe piata locala in locul UPC Romania, dupa ce Consiliul Concurentei va aproba cele doua achizitii anuntate in ultima luna, mai exact preluarile clientilor de televiziune digitala prin satelit ai DTH Television Group si Digital Cable Systems (DCS).
UPC este al doilea jucator pe piata de servicii de televiziune de la jumatatea lui 2008, cand a pierdut in fata RCS&RDS pozitia de lider castigata prin achizitia Astral in 2005.

Insa foarte curand ar putea trece pe locul al treilea daca autoritatile in domeniul concurentei vor aproba trazactiile prin care Romtelecom vrea sa cumpere peste 150.000 de clienti de televiziune digitala prin satelit de la DTH Television Group si Digital Cable Systems (DCS).

De exemplu, in decembrie anul trecut UPC avea 1.156.400 de clienti de televiziune, iar Romtelecom avea 1.053.627 de abonati de TV.

Pe de alta parte, DTH Television Group avea la finalul anului trecut circa 97.500 de clienti, iar DCS inregistreaza in prezent aproximativ 80.000 de abonati de televiziune digitala prin satelit (DTH).

Adunand cifrele din decembrie 2010 ale Romtelecom si DTH Television Grup, cele doua companii ar fi ajuns la finalul anului trecut la circa 1.151.127 abonati, mai putin cu doar 5.300 de utilizatori fata de UPC.

Astfel, in cazul in care ar fi aprobata si achizitia celor aproape 80.000 de abonati de DTH ai DCS, Romtelecom ar putea ajunge 1,23 milioane de clienti de TV, cu cateva zeci de mii mai mult fata de UPC.

Este putin probabil ca numarul de clienti de TV ai UPC sa nu fie intrecut in conditiile in care compania controlata de americanii de la Liberty Global a pierdut anul trecut circa 93.000 de client, iar Romtelecom si-a majorat constant numarul de abonati de TV prin achizitii multiple si preturi din ce in ce mai mici.

Totodata, achizitiile de operatori mari au inceput mai devreme cu un an decat estima in noiembrie 2009, Dinu Malacopol, seful DCS.

“Abia din 2011 se va pune problema unor consolidari si spre 2012 s-ar putea sa se si vada schimbari in piata. Bineinteles, pana atunci pot aparea aliante intre operatori, dar ceea ce se vede acum este ca nivelul de concurenta a scazut marginile de profit foarte mult si sunt afectati operatorii foarte mari si foarte mici”, explica Malacopol in 2009.

Negocierile dintre Romtelecom si Digital Cable Systems au inceput la finalul anului trecut, iar contractual a fost semnat pe 28 martie. Pretul tranzactiei se va stabili in functie de numarul de clienti efectiv preluati, au mai anuntat cele doua companii.

Operatorul de telefonie fixa a notificat Consiliul Concurentei, iar preluarea clientilor va incepe numai dupa obtinerea avizului.

Romtelecom a trecut prin foarte multe tranzactii in ultimii doi, trei ani (in special prin compania de cablu NextGen) insa in aceasta luna a anuntat achizitia unor operatori care se afla intre primele cinci companii de televiziune digitala prin satelit pe piata.

De asemenea, cele doua anunturi vin intr-o perioada in care in presa au aparut numeroase informatii despre posibila achizitie a UPC Romania de catre RCS&RDS, liderul pietei locale de televiziune si internet.

In cazul in care RCS&RDS ar cumpara UPC Romania, cele doua companii ar ajunge la aproape 4 milioane de abonati de televiziune (din 5,7-5,8 milioane de gospodarii care platesc un abonament de TV) de peste trei ori mai mult fata de numarul de clienti de TV ai Romtelecom.

Liderul pietei de telefonie fixa isi doreste ca pana la finalul lui 2012 sa devina cel mai important operator si in privinta furnizarii de servicii de divertisment in Romania.

Compania DCS a fost infiintata in 2005, iar din portofoliul acesteia fac parte brandurile Akta, care se adreseaza consumatorilor individuali si Dial Telecom, pe segmentul corporate.

Akta furnizeaza servicii de telefonie, internet si televiziune prin cablu si satelit, in timp ce Dial Telecom ofera telefonie fixa, internet si solutii de date si colocare servere, dar doar la nivelul Bucurestiului.

DCS a avut in 2009 afaceri de 23,9 milioane de euro si pierderi nete de 1,5 milioane de euro, conform Ministerului de Finante.

Pe de alta parte, Romtelecom a avut anul trecut un business de circa 716,9 milioane de euro, in scadere cu 8,4% fata de 2009.

Totodata, compania avea in decembrie 2.603. 983 de telefonie fixa, 1.053.627 de televiziune si 1.013.445 de clienti de internet.

Citeste si Romtelecom preia Boom TV si se apropie la 5.000 de clienti de UPC


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri