"Prin faptul ca este un business de anvergura si un business bun, Posta Romana este atractiva pentru investitori. Sunt oferte de la investitori straini. Dar, pana una alta, nu ne-am propus sa vindem Posta, iar eu sustin ca statul trebuie sa ramana majoritar in aceasta companie. Daca discutam de management, sunt adeptul unui management privat, bazat pe indicatori de performanta", a afirmat Vreme despre compania cu afaceri de 327 milioane de euro si pierderi de 29 milioane de euro anul trecut.

Intrebat daca se gandeste la schimbarea directorului general al companiei, seful MCSI a adaugat nu a luat in calcul aceasta varianta si ca afirmatia sa "este doar o remarca".

Posta Romana este condusa din iunie anul trecut de Dumitru Daniel Neagoe, acesta inlocuindu-l Tudor Bohalteanu, care fusese numit ca director general al companiei in septembrie 2009.

Schimbarile dese de management, dar mai ales incheierea de contracte de milioane de euro cu diferite firme private pentru prestarea de servicii au facut ca Posta sa ajunga la piederi de zeci de milioane de euro in ultimii ani. De exemplu, in 2009 si 2010 compania a pierdut in total 72 de milioane de euro.

Pentru a reduce pierderile si cheltuielile companiei si a face ca aceasta sa fie competitiva in 2013, momentul in care se va liberaliza piata de servicii postale, ministerul a propus in urma cu zece zile un proiect de restructurare a Postei, acesta urmand sa fie prezentat in sedinta de guvern din 29 iunie pentru aprobare.

Practic, in urmatoarele luni, sapte dintre cele 11 sucursale ale Postei vor fi desfiintate. Astfel, vor disparea 146 de functii de conducere si se vor face economii lunare de aproximativ 110.000 de lei pe luna (26.000 de euro).

Pe de alta parte, o a doua etapa a restructurarii va conta in inchiderea a 402 de subunitati postale, 47 de oficii postale rurale mecanizate si cinci colective de posta rurala mecanizata.

"Aceasta restructurare in Posta vine ca o necesitate in favoarea celor 34.000 de angajati ai Postei. Pentru ca, daca acum inca exista un mic monopol al Postei, la 1 ianuarie 2013 va avea loc liberalizarea serviciilor postale. Atunci va fi ora adevarului si atunci vom lansa aceasta companie pe o piata destul de competitiva. Sunt companii de curierat care sunt foarte dinamice si foarte active pe piata. Va trebui sa scoatem posta din acest imobilism si sa o transformam intr-o companie care sa faca fata si sa isi puna in valoare logistica si oamenii", explica Vreme.

Compania Nationala Posta Romana este cel mai mare operator local de servicii postale si dispune 7.100 de oficii postale, din care 1.200 sunt informatizate. Pe de alta parte, compania are circa 34.200 de salariati, din care peste 11.000 sunt factori postali.

Prin restructurarea companiei si inchiderea de subunitati si oficii postale, pana la finalul anului Posta isi va reduce personalul cu 2.000 de angajati. Totodata, cheltuielile vor scadea cu 60 de milioane de lei anual.

"Daca discutam de pierderi, prin masurile luate in ultimele luni am redus pierderile semnificativ. Anul trecut pierderile pe primul semestru erau de 70 milioane de lei, iar anul acesta sunt sub 30 de milioane de lei. Estimam ca luna iunie va fi prima pe profit a Postei, iar odata ce vom lua startul pe profit, speram sa nu mai revenim pe pierderi. Luna iunie va fi prima pe profit dupa doi ani si jumatate de pierderi", afirma Vreme.

Pentru acest an, conducera Postei Romania si-a prevazut venituri totale de 1,51 miliarde de lei (358 mil. euro) si un profit brut de 2,34 milioane de lei (0,55 mil euro).

El adauga ca se va pune accentul pe dezvoltarea unei forte de vanzari puternice, compartimentul comercial urmand sa aiba o importanta foarte mare in viitoare structura a Postei.

Proiectul de reorganizare a companiei prevede totodata si implicarea operatorului in domeniul bancar si cel al asigurarilor, "o implicare naturala", dupa cum spune seful MCSI. Acesta ofera ca exemplu Bancpost, institutie bancara infiintata in 1991 pentru a oferi servicii financiare in cadrul Postei Romane. In 2003, banca a fost privatizata.

"Acum Posta intermediaza asigurari si ceea ce am propus este sa devina un broker care sa faca direct aceasta activitatea de brokeraj. Asigurarile se fac acum in Posta , trebuie doar sa schimbam forma, sa trecem de la o reprezentare a unor brokeri la a deveni broker 100%. Daca ma refer la bancarizarea Postei, sunt conditii care trebuie indeplinite ala BNR, insa am putea ca in 12 luni sa avem o implicare a companiei in domeniul bancar", mai spune Vreme.

In ceea ce priveste momentul in care societatea de brokeraj in asigurari va fi operationala, seful MCSI afirma recent ca acest lucru va fi posibil in doua, trei luni.

Citeste si:

Prin intrarea pe aceste doua noi segmente de servicii, operatorul isi poate majora veniturile cu 30-40%, fara a implica alte chetuieli, potrivit ministrului.

In noua structura, postasul va face si asigurari si va face si servicii vancare, iar acelasi lucru se va intampla si in cazul operatorilor de la ghisee care inregistreaza date, acestia urmand sa incheie asigurari si sa furnizeze servicii bancare.

In ceea ce priveste o posibila noua reducere a numarului de angajati anul viitor sau in 2013, anul liberalizarii pietei de servicii postale, Vreme afirma ca acest lucru nu se va intampla.

"Atata timp cat fiecare isi va gasi locul lui in Posta. Consideram ca in afara de cele 2.000 de persoane nu vor mai fi alte reduceri, in conditiile in care vom veni si cu alte servicii".

Cum ar trebui privatizata Posta Romana?

Privatizarea Postei trebuie facuta cat mai urgent, considera Doru Lionachescu, presedinte Capital Partners.

"Consider Posta Romana o bomba cu ceas – daca nu se iau masuri rapid e doar o chestiune de timp pana cand compania va sucomba. Peste asta s-a suprapus si liberalizarea pietei trimiterilor postale (scrisori, pachete, etc) ceea ce a generat o competitie agresiva dinspre curierii privati. Urmarea e catastrofala pentru Posta: pierderi anuale de zeci de milioane de euro, sistematice si banuiesc ca in crestere – acestea nu vor putea fi suportate prea mult timp, spectrul falimentului e tot mai aproape", a declarat recent pentru wall-street.ro Lionachescu.

Posta Romana ar trebui listata la Bursa. Bancherul de investitii vede privatizarea Postei "ca o combinatie de vanzare catre investitor strategic si listare minoritara pe bursa locala", pentru a face procesul ceva mai acceptabil social si politic.

"Cred ca inca exista investitori strategici interesati de o asemenea oferta dupa cum arata privatizari de succes facute in Europa. Ca argument suplimentar, chiar guvernul britanic are in plan o privatizare macar partiala a venerabilei Royal Mail – deci aceasta este tendinta in lume. Serviciile postale nu mai sunt demult 'vaca sacra' a niciunui guvern; Posta e mai degraba o institutie usor desueta in lumea internetului si a transferurilor electronice de bani. In toata lumea Postele incearca sa se reinventeze, altfel riscand sa dispara dat fiind rolul lor social tot mai neinsemnat", a explicat presedintele Capital Partners.

In opinia sa, Posta continua sa se decapitalizeze, valoarea companiei scazand zi de zi.

Unul dintre oamenii de afaceri interesati de preluarea Postei Romane a fost Sorin Ovidiu Vantu, potrivit informatiilor aparute in presa la finalul anului 2009.

Andreea Piturca, senior associate lawyer Danila, Petre&Asociatii, este de parere ca in ceea ce priveste Posta Romana, "ar trebui luata in considerare si implementarea eficienta si concreta a unor planuri de restructurare a acestei societati, care sa cuprinda nu numai reduceri de angajati, ci mai ales dezvoltarea portofoliului de servicii si prestarea acestor servicii la standarde competetitive cu cele prestate de institutii similare din alte tari ale Uniunii Europone".

In opinia sa, in vederea relansarii economice ar trebui sa primeze solutiile inovative de dezvoltare pe baze solide si nu neaparat varianta imediata a unei privatizari, in masura in care aceasta optiune este aleasa din considerentul gasirii celei mai rapide solutii

La realizarea acestui articol a contribuit si Cristian Gubandru.