Apple i-a incantat pe investitori dupa ce a anuntat cel mai bun trimestru din istoria companiei, profitul crescand cu 124% pana la 7,31 mld. $, datorita vanzarilor bune de iPhone si iPad, dar si a vanzarilor record de computere Mac. Totodata compania a anuntat, voalat, ca viitoarea generatie de iPhone va fi lansata in septembrie, scrie Guardian.co.uk.
Veniturile companiei au crescut cu 90% pe trimestrul trei fiscal, pana la 28,57 mld. $. Compania a vandut in trimestrul incheiat la finalul lunii iunie 20,3 milioane de iPhone-uri, dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. Apple a vandut in perioada mentionata 9,25 milioane de iPad-uri, triplu fata de trimestrul de debut din 2010. “Suntem absolut incantati sa anuntam cel mai bun trimestru din istoria companiei”, a anuntat co-fondatorul si directorul executiv al companiei, Steve Jobs.

Valoarea actiunilor a crescut cu 6,2%, echivalentul a 23,22 $, depasind pragul de 400 $ pentru prima oara si apropiindu-se astfel de cea mai valoroasa companie din lume dupa capitalizare.

Vestile bune nu se opresc insa aici. Analistii internationali estimeaza ca vanzarile foarte bune de iPhone inseamna aproape sigur ca Apple a depasit Nokia pe segmentul de smartphone-uri, ocupand astfel in prezent locul doi mondial, dupa Samsung. Este asteptat ca Nokia sa raporteze pierderi pe trimestrul trecut.

Pe de alta parte, odata cu anuntul privind rezultatele financiare, Wall Street Journal a raportat ca unii membri din board-ul Apple au inceput sa discute cu companii de recrutare specializate pentru a gasi un succesor lui Steve Jobs, care este plecat in concediu medical din ianuarie, ocupand insa in continuare functia de CEO.

Raportul WSJ spune ca board-ul Apple discuta deja cu seful unei companii “de profil inalt” din domeniul tehnologiei in acest sens. Jobs a declarat pentru cotidian ca informatiile sunt “fara sens” (hogwash - in original).

Steve Jobs si-a luat in ultimii doi ani doua concedii medicale prelungite si desi nici Apple si nici seful companiei nu au anuntat motivele, se considera ca acestea sunt din cauza unor complicatii aparute in urma diagnosticarii din 2003 cu cancer pancreatic a sefului gigantului american.

Cum comentati rezultatele companiei? Considerati ca Apple va reusi sa mentina acest ritm?

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri