Dorel Pojar a declarat, pentru Mediafax, ca spera ca inchiderea fabricii Nokia sa nu fie "definitiva".
"Imi pare rau ca se va inchide Nokia, regret aceasta decizie si totusi mai sper sa nu fie una definitiva. Plecarea Nokia afecteaza bugetul local al comunei Jucu, in conditiile in care incasam din taxe si impozite cateva milioane de lei pe an", a declarat primarul comunei Jucu.
De cealalta parte, Emil Boc le-a spus ministrilor ca exista un risc major de delocalizare a unor investitii multinationale din Romania, deoarece criza economica accentueaza competitia globala, si ca Guvernul trebuie sa fie pregatit ca, intr-o asemenea eventualitate, sa atraga alte investitii straine in tara.
Avertismentul a fost lansat in sedinta de miercuri a Guvernului, unde premierul a anuntat ca va prelua in coordonare directa Centrul Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine.
"Am observat ca, daca lasam mecanismul birocratic sa isi faca de cap, investitorii isi iau intentiile si pleaca acasa, si iau banii cu ei de asemenea (...) Suntem intr-o competitie globala, iar criza economica accentueaza aceasta competitie globala. Exista risc major de delocalizare a unor investitii multinationale din Romania sau din Europa si sa plece in alta parte. Trebuie sa avem grija ca, intr-o asemenea eventualitate, oricand sa fim pregatiti sa atragem alte investitii straine in Romania", a spus Boc ministrilor.
Nokia va inchide fabrica de la Jucu, judetul Cluj, in cadrul unui program de eficientizare si reducere a costurilor, iar 2.200 de angajati isi vor pierde locurile de munca, deoarece unitatile de productie de mare volum din Asia sunt mai eficiente pentru grupul finlandez.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: